Miercuri, 10 iulie 2013, de la ora 18.00, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” din Ploieşti, în Sala de Lectură (Adresa: Str. Subl. Erou Călin Cătălin nr. 1, Ploieşti), va avea loc lansarea cărţii Mintea de dincolo scrisă de Dumitru Constantin-Dulcan, în prezenţa autorului, eveniment la care vor participa Marius Vasileanu, jurnalist şi profesor de istoria religiilor, şi Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judeţene, în calitate de amfitrion. După trei decenii de la apariția cărții Inteligența materiei, azi bestseller, Dumitru Constantin-Dulcan vine în fața cititorilor săi cu o lucrare complementară: Mintea de dincolo, în care sintetizează, din punct de vedere științific, experiența decorporalizării prin moarte clinică, ajungând, rațional, acolo unde omul religios ajunge cu inima. Aparent paradoxal, contrar afirmațiilor științei materialiste, autorul demonstrează, cu mijloacele științei de azi, rațiunile inimii și ale universului spiritual, contrazicând fericit celebra afirmație a lui Pascal: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”. Citind Mintea de dincolo, descoperim „limbajul” comun celor două „instanțe” dăruite de Creator ființei umane. Și dacă, așa cum spunea filosoful Mircea Florian, fericirea omului modern constă în echivalarea rațională a dogmelor, Mintea de dincolo ne apropie de acest ideal. Există în Mintea de dincolo suficiente elemente pentru a elabora o etică mentală, extrem de necesară nouă, celor de azi, care, în pofida comunicării excesive prin multiple și sofisticate mijloace tehnice, trăim poate în cea mai tristă singurătate publică. Nu suntem singuri în univers, ne spune autorul, și suntem direct responsabili nu doar pentru gesturile noastre, dar și pentru gândurile noastre, care pot influența instantaneu viețile semenilor noștri. Scrisă cu o argumentare riguroasă, greu de contrazis, Mintea de dincolo poate fi un manual al conviețuirii și al supraviețuirii armonioase, arătând că cel mai de preț dar al omului - iubirea - este și o datorie fundamentală, pentru salvarea tuturor și a fiecăruia în univers. Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiinţe medicale, este autor a numeroase monografii, tratate, lucrări și cărți de certă valoare științifică, dar și eseistică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei Științei. A publicat, de-a lungul timpului, „Inteligenţa Materiei” (ediţia a III-a), „În căutarea sensului pierdut”, „Către noi înşine”, „Mintea de dincolo”, apărute la Editura EIKON. CONTACT: Maria Tutunaru - Departament Marketing Editura EIKON - 0733 131 145 Valentin Ajder – Director Editura EIKON - 0728 084 802 www.edituraeikon.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 993
Id: 32361
Data: Jul 9, 2013
Imagine:

Data: Jul 9, 2013

Data: Jul 9, 2013

Data: Jul 9, 2013
Data: Jul 9, 2013

Data: Jul 9, 2013

Data: Jul 9, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica Parintelui Cleopa la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
Predica Parintelui Cleopa la Duminica dinaintea Nasterii Domnului
Predica Parintelui Cleopa la Duminica Sfintului Grigorie Palama
Predica Parintelui Cleopa la Duminica a VII-a dupa Rusalii
Predica Parintelui Cleopa la Duminica a IV-a dupa Rusalii
Predica Parintelui Cleopa la Duminica a II-a dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).