]]>La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a fost publicată, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Mănăstirea Brebu. Tradiţie şi continuitate (autor: Florin Şinca). După cum ne informează Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în ziua de duminică, 7 iunie 2015, după săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica Mănăstirii, având hramul Sfinţii Arhangheli, a avut loc lansarea acestui nou volum în pridvorul Muzeului Casa Domnească din Brebu (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova), în incinta mănăstirii. În cadrul acestui eveniment cultural a fost prezentat volumul de către Părintele Alexandru Atanase Barna, consilier eparhial în cadrul Sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Au luat cuvântul, evocând istoria deosebită a așezământului monahal, Preacucernicul Părinte David Petrovici, stareţul Mănăstirii Caraiman – Sfânta Cruce şi Exarh de zonă, Maica Stareţă Sebastiana Stoian, Principele Şerban Dumitru Sturdza şi autorul lucrării, Domnul comisar şef poliţie Florin Şinca. Vorbitorii au exprimat importanţa actului ctitoricesc pe care domnitorii Matei Basarab (1632-1654) și Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) l-au realizat la Mănăstirea Brebu, precum şi rolul pe care Mănăstirea Brebu l-a manifestat de-a lungul secolelor, din punct de vedere religios, istoric, cultural și pedagogic-educațional, în mijlocul comunităţii din localitatea Brebu. Au participat numeroşi invitaţi, preoţi din parohiile învecinate, locuitori din comuna Brebu, elevi şi profesori, iubitori de cultură şi istorie naţională.
Download: Click for download attached file: Lansarea lucrarii Manastirea Brebu. Traditie si continuitate
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 658
Id: 52565
Data: Jun 9, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Administrativ Bisericesc – Biroul de Catehizare și Activități .....
Data: Jun 9, 2015
]]>În Duminica Tuturor Sfinţilor, 7 iunie 2015, biserica Parohiei „Sfinţii Îngeri“ din Buzău a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte .....
Data: Jun 9, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord se află în această perioadă 5-11 iunie 2015 pe coasta de vest a Norvegiei, unde efectuează mai multe vizite pastorale, .....
Data: Jun 9, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a sfinţit duminică, 7 iunie, Centrul pastoral-cultural pentru copii şi tineret ”Tit .....
Data: Jun 9, 2015
]]>Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români - filiala sector 1 Bucureşti, prin membrii departamentelor de tineret din parohiile Costeasca şi Nicolae Tabacu, a organizat sâmbătă, 6 .....
Data: Jun 9, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).