]]>În ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica străvechii vetre monahale de la Râmeţ, Protopopiatul Aiud, care în această zi şi-a sărbătorit hramul. În timpul slujbei, a hirotonit pe diaconul Ionuţ-Gheorghe Călin preot pe seama parohiei Nadeş, protopopiatul Sighişoara, a precizat Arhid. Liviu Stanciu. Situată pe Valea Geoagiului, în sudul Carpaţilor Apuseni, aproape de biserica fostei episcopii din Geoagiul de Sus, Mănăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi şi mai trainice aşezăminte ortodoxe din Transilvania. Obştea de astăzi, care numără peste 100 de maici, este condusă de către Preacuvioasa Maică Stareţă Stavrofora Apolinaria Barb. În predica sa, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a spus: „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost părtaşi la starea de jertfă a lui Hristos şi, în cele din urmă, ei au pecetluit credinţa şi mărturisirea lor cu moarte martirică. De la ei, noi învăţăm că nimic nu rodeşte mai mult ca durerea primită cu umilinţă şi îndurată cu răbdare, în unire cu Hristos. Astăzi, egoismul, desfrânarea, lăcomia şi trufia fac sufletele opace la harul lui Dumnezeu, încât nu ajunge doar să crezi şi să dai mărturie. Este nevoie şi de jertfă omenească, de cruce, care îngăduie Jertfei divine să coboare ploaia de binefaceri spirituale peste omenirea acestui veac, atât de însetată”.
Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca de hramul Manastirii Ramet
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 570
Id: 53327
Data: Jun 30, 2015
Imagine:
]]>În Duminica a 4-a după Rusalii, fiind şi ziua de ajun a sărbătoririi Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită .....
Data: Jun 30, 2015
]]>Dacă ai ajuns în Maramureș și nu ai fost să vezi Mănăstirea Bârsana, cu siguranță va trebuie să te întorci. Așezat în ținutul Maramureșului istoric, așezământul pare desprins .....
Data: Jul 1, 2015
]]>Cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie vor avea loc în perioada 1 – 14 iulie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian .....
Data: Jul 1, 2015
]]>Festivităţile au continuat cu un curs festiv, care a avut loc în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie din București. Aici s-a strigat catalogul pentru ultima .....
Data: Jul 1, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, Sfânta Liturghie .....
Data: Jul 1, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).