]]>În Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat), credincioşii parohiei Arad-Subcetate din municipiul Arad, au avut bucuria de a-l avea oaspete pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului care a fost întâmpinat cu multă căldură de către preotul paroh Radomir Stoica. Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica de lemn pusă sub ocrotirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, singura din Eparhia Aradului cu acest hram, în mijlocul a numeroşi credincioşi apropiaţi ai acestei biserici, care s-au adunat cu mic cu mare şi cu multă bucurie pentru a participa la Sfânta Liturghie. „În cuvântul de învătătură cu titlul Bogăţia tinereţii, bazat pe citirile scripturistice ale duminicii (I Cor. 15; Matei 19) precum şi pe cuvântul despre bogăţie şi mântuire din Cazanie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a subliniat faptul că bogăţia în sine nu este bună sau rea, ci felul ei de folosire arată modul în care se năzuieşte spre cea adevărată, chiar dacă nu este şi puterea dobândirii ei. Aceasta din urmă, însă, poate fi întărită prin harul dumnezeiesc cu care voinţa omenească trebuie să conlucreze. Tinereţea însemnează pentru fiecare om înzestrarea cu o seamă de însuşiri ce trebuie cultivate ca reprezentând adevărata bogăţie, nu doar materială ci şi spirituală şi care trebuie sporită la scara desăvârşirii. Sfinţii Brâncoveni, ocrotitorii acestei biserici, reflectă îmbogăţirea în Dumnezeu, cum arată şi alte pericope evanghelice, cu folos pentru credincioşi în cadrul obştii bisericeşti şi a ţării, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa”, după cum aflăm de la Protos. Iustin Popovici. Răspunsurile liturgice au fost date de către toţi credincioşii, prin cântarea în comun. La momentul împărtăşirii s-au cuminecat cu Sfintele Taine numeroşi credincioşi şi copilaşi. Mulţumind în numele tuturor credincioşilor pentru părinteasca vizită, părintele paroh a asigurat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei de fiască ascultare, aşteptându-l cu mult drag ori de câte ori va putea să fie în mijlocul credincioşilor de aici.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 607
Id: 55164
Data: Aug 24, 2015
Imagine:
]]>Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 23 august 2015, în Duminica a XII-a după Rusalii. În această Duminică, la Sfânta Liturghie a fost rânduit a se citi pericopa Evanghelică de la Matei .....
Data: Aug 24, 2015
]]>A fost zi de sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Brâglez. Prilejul a fost dat de târnosirea bisericii cu hramul „Întâmpinarea Domnului” de către Preasfințitul Părinte Petroniu, .....
Data: Aug 24, 2015
]]>Satul Topile a trăit ieri, 23 august 2015, momente de mare sărbătoare prilejuite de sfinţirea unei troiţe ridicate de comunitatea credincioşilor în memoria celor care au plecat la .....
Data: Aug 24, 2015
]]>Duminică, 23 august 2015, la Mănăstirea Comana a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de .....
Data: Aug 24, 2015
]]>În legătură cu articolul intitulatCe averi are Biserica Ortodoxă: sute de mii de hectare de teren şi pădure, hoteluri, trust de presă şi fabrici de milioane, postat pe site-ul .....
Data: Aug 24, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).