Liturghie arhiereasca in Parohia Ciumeghiu si sfintirea Monumentului Eroilor din Parohia Gepiu

În Duminica a cincea dupa Pasti, a Samarinencei, 18 mai 2014, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a savârsit Sfânta Liturghie arhiereasca în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei” din parohia Ciumeghiu, Protopopiatul Tinca, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne-a precizat Pr. Calin Ovidiu Popa.Localitatea Ciumeghiu este situata în partea de sud a judetului Bihor, în apropierea frontierei de stat, pe drumul national care leaga doua dintre orasele importante din vestul tarii, respectiv Arad si Oradea. Din relatarile istorice, satul Ciumeghiu, numit si Ilia, este atestat documentar în anul 1380. Locuitorii, români ortodocsi veniti din partile Beiusului, ca iobagi pe mosia boierului, îsi construiesc o biserica de lemn abia la începutul secolului al XVII-lea. În anul 1817 se zideste o biserica mai mare, din caramida, care în anul 1938, dupa 121 de ani, fiind prea mica, este demolata, pe locul ei zidindu-se actuala biserica. Piatra de temelie a fost sfintita în ziua de 19 noiembrie 1938. Din aceasta zi au început lucrarile de constructie, pâna la finalizarea lor, în anul 1956, cu întrerupere pe perioada razboiului, 1940 – 1945.Chiriarhul Oradiei a fost asteptat si primit cu multa bucurie si caldura duhovniceasca de un frumos sobor de preoti si diaconi si de credinciosii din Ciumeghiu. În predica rostita dupa citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Ioan, Ierarhul a subliniat principalele semnificatii si învataturi ce se desprind din aceasta. De asemenea, Preasfintia Sa a aratat ca perioada de timp din cursul anului bisericesc cuprinsa între Învierea Domnului si Rusalii nu este doar o perioada în care ne exprimam bucuria pentru biruinta Domnului Iisus Hristos asupra pacatului si a mortii, ci este, totodata, si o perioada în care Biserica, prin pericopele evanghelice rânduite a se citi în acest interval, si mai ales prin Evanghelia din Duminica Samarinencei, ne pregateste duhovniceste pentru sarbatoarea Pogorârii Sfântului Duh:„Duminica aceasta în care ne aflam, a Samarinencei, este asezata de Sfintii Parinti ai Bisericii pentru a ne aduce aminte tuturor despre adâncurile învataturii noastre de credinta cu privire la mântuire. Mântuirea, despre care ne învata Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne vine noua prin iudei, carora li s-a dat Legea, dar care nu ramâne doar pentru poporul israelitean, ca dar dumnezeiesc, ci se întinde la toate popoarele lumii, popoare preînchipuite de femeia din Samaria, de femeia samarineanca, ce s-a învrednicit a se întâlni cu Domnul Hristos la fântâna lui Iacob din Sihar. Prin aceasta femeie samarineanca, ce a auzit cuvintele mântuitoare de la Mesia, Fiul lui Dumnezeu înomenit, vedem toate neamurile chemate la mântuire de Dumnezeu, prin jertfa de pe Cruce a Fiului Sau.”„Gasim în aceasta pericopa evanghelica tot ceea ce trebuie sa stim cu privire la mântuire. Dumnezeu a trimis în lumea aceasta semanatori, dar altii vin sa secere. Cei care vin sa secere ce au semanat altii, vor ajunge sa propovaduiasca cu puterea Celui Care a venit nu sa faca voia Sa, ci voia Tatalui. A venit în lume sa moara pe Cruce, pentru mântuirea noastra, trimitând pe Duhul Sfânt, Care din Tatal purcede, pentru ca, prin nasterea din nou, din Duhul Sfânt, oamenii sa ajunga la mântuire.” „A ales Mântuitorul Iisus Hristos sa se întâlneasca si sa vorbeasca cu femeia însetata, care a venit dupa apa, tocmai la fântâna sapata de Patriarhul biblic Iacob. A ales, prin cuvinte simple si prin fapte obisnuite, sa-i vorbeasca ei, si prin ea noua, tuturor, despre adevarurile vesnice ale lui Dumnezeu. Ea a venit sa ia apa pentru trupul ei. El, Domnul, îi vorbeste despre o alta apa, nu pentru trup, ci pentru suflet, despre o apa vie. Nu apa pe care daca omul o bea înseteaza, ci o altfel de apa, duhovniceasca, apa Duhului Sfânt.”Ierarhul a mai aratat ca „atunci când primeste haina Duhului Sfânt, cel care se boteaza primeste apa cea vie de care nu mai înseteaza niciodata, odata ce a baut-o. Adica, botezându-se împreuna cu Hristos, murind împreuna cu Hristos si înviind împreuna cu Hristos, prin Taina Sfântului Botez, crestinul devine purtator de Duh Sfânt, în el salasluindu-se izvorul vietii celei vesnice, tocmai spre viata cea vesnica, izvorul cunoasterii, apa cea vie si duhovniceasca, pe care omul, primind-o, nu mai înseteaza niciodata, pentru ca are toate bunatatile lui Dumnezeu.”„Mântuitorul Iisus Hristos se foloseste, deci, de lucruri simple si de nevoile obisnuite ale omului pentru a învata omenirea ca El a venit în lume ca sa împlineasca voia Tatalui, nu sa manânce o mâncare obisnuita, pentru viata aceasta trecatoare, ci a mânca înseamna a accepta voia Tatalui, iar voia Tatalui a fost ca Fiul Cel Unul Nascut, înomenit, sa moara cu trupul pe Cruce pentru ca, apoi, sa învieze si, prin înviere, trupul cel muritor al oamenilor, pe care El Şi l-a asumat, cu care a trecut prin moarte si mormânt, sa nu mai aiba nevoie nici de mâncare, nici de bautura.”„Daca noi avem nevoie de mâncare si de apa, în viata noastra trecatoare, pentru trupurile noastre muritoare, sa ne gândim ca avem un suflet nemuritor care are, însa, nevoie de merinde. Mântuitorul Iisus Hristos ne învata ca mâncarea pentru suflet înseamna sa taiem voia noastra si sa lasam sa se împlineasca în viata noastra voia lui Dumnezeu, dupa exemplul pe care El Însusi ni l-a dat.”La finalul cuvântului de învatatura, Ierarhul Oradiei a facut publice rezultatele colectei pentru ajutorarea fratilor crestinii din Siria, desfasurata si în Episcopia Oradiei în cele trei duminici de dupa Pasti, subliniind faptul ca suma adunata a fost deja virata în contul Patriarhiei Române, adresând multumiri tuturor celor care au raspuns apelului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Parintele Vasile Popa, Protopopul Tincai, a rostit un cuvânt de bun venit Preasfintitului Parinte Sofronie, din partea clerului Protopopiatului Tinca si a credinciosilor din Parohia Ciumeghiu, facând o prezentare pe scurt a parohiei si a locasului de cult.Parintele paroh Ioan Baidoc a rostit un cuvânt în care a multumit Bunului Dumnezeu pentru aceasta sfânta zi de bucurie si binecuvântare, Preasfintitului Parinte Sofronie pentru Sfânta Liturghie arhiereasca, pentru prezenta si pentru frumosul cuvânt de învatatura, dar si dreptmaritorilor crestini din Ciumeghiu pentru ascultare, implicare si prezenta.În dupa-amiaza zilei de 18 mai 2014, Preasfintitul Parinte Sofronie s-a aflat în Parohia Gepiu, Protopopiatul Tinca, unde a participat la festivitatile cultural-omagiale prilejuite de inaugurarea si sfintirea Monumentului Eroilor din localitate, o troita din marmura realizata prin stradania si suportul material al Parintelui Gheorghe Nemes de la Parohia Oradea-Vii, Biserica Albastra din Oradea, fiu al satului Gepiu.La sosirea în Parohia Gepiu, Preasfintitul Parinte Sofronie a fost întâmpinat cu multa bucurie de catre un impresionant sobor de preoti bihoreni, de copii îmbracati în straie populare si multime mare de credinciosi, la biserica parohiala cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. A urmat, apoi, procesiunea la Monumentul Eroilor alaturi de oficialitatile locale si centrale participante la acest eveniment. Dupa intonarea Imnului National al României si dezvelirea monumentului, Chiriarhul Oradiei a oficiat slujba de sfintire a noii troite si o slujba de pomenire a eroilor satului Gepiu, cazuti în cele doua razboaie mondiale.Raspunsurile au fost date de membrii ai Coralei „Psalmodia Varadiensis” din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, dirijata de Parintele Conf. Univ. Dr. Mihai Brie.În cuvântul rostit cu aceasta ocazie, Chiriarhul Oradiei a reliefat importanta unui astfel de eveniment, cu adânci reverberatii bisericesti si nationale, atât pentru dreptmaritorii crestini din Gepiu, cât si pentru întreaga suflare ortodoxa din Bihor:„Prezenta noastra, a tuturor, astazi, aici, la marginile dinspre apus ale neamului, la brazda de nord-vest a gliei românesti, este cu adânca semnificatie simbolica. Suntem cu totii împreuna pentru a-i comemora pe eroii neamului nostru românesc, jertfiti în cele doua razboaie mondiale ale veacului trecut, jertfa care a dus la întregirea si, apoi, la reîntregirea neamului, dar si pe toti ostasii, eroii si luptatorii români, din toate timpurile si din toate locurile, care s-au jertfit pe toate câmpurile de lupta, în închisori, în lagare, în exiluri si în deportari, pentru apararea patriei noastre române si a credintei noastre stramosesti ortodoxe, pentru dreptate si libertate nationala.”„Prin gestul nostru, profund simbolic si adânc patriotic, noi comemoram, de fapt, pe cei care au stat de veghe la fruntariile neamului nostru românesc, pe cei care si-au dat viata, nu doar în razboaiele pentru întregirea neamului, ci îndeosebi pe cei care, în pamântul stramosesc al Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, s-au luptat pentru apararea, pastrarea si transmiterea mai departe a identitatii noastre culturale, românesti si ortodoxe deopotriva”.„Noi astazi suntem aici sa îl cinstim pe adevaratul voivod al Transilvaniei: taranul român. Ţaranul român în vremuri de restriste a stiut sa devina ostas. Ţaranul român, acest voievod neîncoronat al Transilvaniei, atunci când timpurile au cerut-o, a devenit erou national. Pe eroul national, taranul român, devenit ostas în razboi, care si-a varsat sângele pentru întregirea si, apoi, pentru reîntregirea neamului românesc, care se bucura dincolo, în Împaratia cerurilor, noi astazi îl comemoram. Un gest de piosenie si de evlavie mai cuprinzatoare nu este cu putinta.”„Totodata, prezenta noastra, astazi, aici, în apropierea frontierei de stat a României, arata ca ceea ce au fagaduit si au hotarât înaintasii nostri la Alba Iulia, în 1918, este un dat pe vecie. Sa ne amintim ca ei atunci au hotarât unirea românilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, si a pamânturilor locuite de ei, cu Regatul României de atunci, unire pe vecie. Nu în ultimul rând, prezenta noastra, astazi, aici, face din granita deja spiritualizata în cadrul Uniunii Europene, o frontiera vie, nationala, bisericeasca si culturala, amintind tuturor de datoria ce o avem de împlinit, aceea de a cinsti memoria eroilor neamului nostru, de a apara ceea ce ei au câstigat cu pretul suprem, cu sângele lor varsat pentru patrie si neam, si de a le duce mai departe idealurile.”În cadrul manifestarilor, au luat cuvântul Domnul Claudiu Pop, Prefectul judetului Bihor, Domnul Ioan Purge, Primarul comunei Gepiu, Domnul col. (r). Dr. Constantin Mosincat si Domnul Prof. Univ. Dr. Cornel Durgheu. Primarul comunei Gepiu a acordat titlul de Cetatean de onoare pentru trei personalitati, fii ai satului, respectiv Parintele Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan, Parintele Gheorghe Nemes si scriitorul Ioan Miclau.Cu acest prilej, a fost lansata Monografia localitatii Gepiu, autor fiind Parintele Gheorghe Nemes, carte prezentata oficial de catre Parintele Dorel Octavian Rus, Protopopul Oradiei, Pestisului si Alesdului.A urmat, apoi, un frumos program cultural-artistic, urmat de cuvântul de multumire si recunostinta adresat de catre Parintele Gheorghe Nemes, organizatorul acestui eveniment, Preasfintitului Parinte Sofronie si tuturor celor care s-au implicat în reusita manifestarii. Oficialitatile participante au depus coroane, jerbe si flori la monumentul eroilor, iar festivitatea s-a încheiat cu defilarea garzii de onoare si a fanfarei militare.Programul manifestarilor a continuat prin inaugurarea casei muzeu a familiei Parintelui Gheorghe Nemes din Gepiu, casa parinteasca care a fost transformata într-un frumos muzeu etnografic, ce a fost vizitata de catre toti doritorii, urmata de o agapa frateasca, oferita de catre organizatori tuturor invitatilor, în cadrul careia au fost oferite diplome de excelenta, de onoare si de participare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1035

Id: 40779

Data: May 19, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).