În Duminica a IV-a dupa Rusalii, la 6 iulie 2014, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” a Parohiei Fedeleșoiu, din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, potrivit arhiram.ro.În cuvântul de învatatura rostit la finalul Sfintei Liturghii Preasfintia Sa a vorbit celor prezenti despre credinta, smerenie si dragoste, virtuti alese care au împodobit sufletul sutasului roman din pericopa evanghelica a zilei si pe care se cade sa le dobândim cu totii în urcusul nostru catre desavârsire.Biserica cu hramul „Schimbarea la Fata”, la care s-a adaugat ulterior si cel al „Sfinților Apostoli Petru si Pavel”, a fost construita dupa modelul Manastirii Cozia si împodobita cu pictura murala în stil brâncovenesc, realizata de zugravii Sima, Ranite, Ştefan si Gheorghe, reprezentanti ai scolii de pictura de la Manastirea Hurezi, fiind singura pictura din Oltenia care se pastreaza integral.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 488
Id: 42300
Data: Jul 10, 2014
Imagine:

Data: Jul 10, 2014

Data: Jul 10, 2014

Data: Jul 10, 2014
Data: Jul 10, 2014

Data: Jul 10, 2014

Data: Jul 10, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).