]]>Duminică, 4 ianuarie 2015, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din cadrul Unităţii Militare din Şimleu Silvaniei, potrivit radiorenasterea.ro. Alături de Preasfinţia Sa au mai făcut parte din sobor Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Şimleului Silvaniei, Preacucernicul Părinte Ioan-Adrian Crâşmaru, slujitor la biserica militară, Preacucernicul Părinte Cristian Crișan, de la Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena din Șimleu Silvaniei, Preacucernicul Părinte Cosmin Rus, de la Parohia Pusta și Preacucernicul Părinte Cristian Toma, de la Parohia Criștelec. În ciuda ninsorii de afară locașul de cult a fost neîncăpător pentru credincioșii prezenți la slujbă în această zi. Unitatea Militară din Şimleu Silvaniei beneficiază de asistenţă religioasă din anul 2004, an în care a fost numit aici ca preot slujitor părintele Ioan-Adrian Crâşmaru. Inițial slujbele religioase au fost săvârșite într-o capelă amenajată în incinta bibliotecii, ca mai apoi să se purceadă la ridicarea unei biserici din lemn. Aceasta a prins contur în mod special cu sprijinul material al cadrelor militare, care lunar au contribuit din propriul salariu pentru construcția bisericii, așa încât în anul 2011 aceasta era deja ridicată. Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Petroniu la data de 3 iulie 2011, în prezența cadrelor militare şi a personalui civil angajat, a oficialităților județene și locale, dar și a credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 540
Id: 47192
Data: Jan 4, 2015
Imagine:
]]>Sute de credincioşi din Sibiu şi din împrejurimi au participat la Sfânta Liturghie din prima duminică a noului an, oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu de Înaltpreasfinţitul .....
Data: Jan 4, 2015
]]>Câteva sute de credincioşi au fost prezenţi în Duminica dinaintea Botezului Domnului la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită în Paraclisul mitropolitan “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din .....
Data: Jan 5, 2015
]]>În Duminica dinaintea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, de la cota 1000 – de pe Transfăgărășan a primit vizita Înaltpreasfințitul .....
Data: Jan 5, 2015
]]>Cuvântul "agheasma" în limba greacă înseamnă "apă sfințită". Ca element fundamental al Creației, apa se folosește la spălarea și curățirea fizică, dar este asociată și lucrării de .....
Data: Jan 5, 2015
]]>Noul an calendaristic a fost întâmpinat cu rugăciune de mulţumire în locaşurile de închinare din Mitropolia Olteniei. În Cetatea Băniei, prima Sfântă Liturghie Arhierească din 2015 .....
Data: Jan 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).