Elevii si cadrele didactice de la Colegiul National Pedagogic „Gheorghe Lazar“ din Cluj-Napoca au participat la prima Liturghie arhiereasca oficiata în institutia de învatamânt, informeaza “Ziarul Lumina”.Slujba a fost savârsita de Înaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, în capela scolii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“.IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei a fost înconjurat de un sobor de preoti si diaconi între care protopopul de Cluj II, Gheorghe Braica si pr. Iacob Cismas de la Parohia „Sfântul Dumitru cel Nou“, pe raza careia se afla unitatea de învatamânt. Raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de elevi coordonati de profesoara de religie Ionita Timis. Au luat parte la aceasta Liturghie arhiereasca un numar mare de elevi, din clasele pregatitoare, primare, dar si de la liceu, alaturi de profesorii lor, potrivit inspectorului de religie al judetului Cluj, pr. Marian Sidon.În cuvântul de învatatura, IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei i-a îndemnat pe elevii Colegiului National Pedagogic „Gheorghe Lazar“ sa le transmita si celorlalti tineri din oras bunatatea, credinta si iubirea lor fata de valorile crestine si fata de valorile traditionale românesti. Dupa Sfânta Liturghie, ierarhul a participat la festivitatea organizata la sfârsit de an scolar, ocazie cu care a înmânat Diplome de „Aleasa cinstire“ directorului scolii, prof. dr. Mircea Bertea si directoarei adjuncte, prof. dr. Corina Arghius.
Prima capela într-o scoala
Capela cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, a Colegiului National Pedagogic „Gheorghe Lazar“, este primul locas de cult înfiintat într-o institutie de învatamânt, la nivelul judetului Cluj.La 7 iunie 2005, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu, la acea vreme arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, a sfintit capela Colegiului National Pedagogic „Gheorghe Lazar“ din Cluj-Napoca. Paraclisul cu hramul „Sfintii Mucenici Gheorghe si Mina“ a fost amenajat cu sprijinul conducerii colegiului, la initiativa profesoarei de religie Ionita Timis.Continuator al renumitei Şcoli Normale de Învatatori din Cluj, scoala ce a format mii de învatatori ce au pus bazele si au consolidat învatamântul românesc din Transilvania, Colegiul National Pedagogic „Gheorghe Lazar“ este un nume de referinta în învatamântul românesc, posesor al „Distinctiei Culturale“, decernata de Academia Româna în 2011, este Şcoala Europeana si câstigatorul celui mai important concurs pentru elevi organizat de Parlamentul European de la Strasbourg - Euroscola, editia 2011.Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 503
Id: 41829
Data: Jun 23, 2014
Imagine:

Data: Jun 23, 2014

Data: Jun 23, 2014

Data: Jun 23, 2014

Data: Jun 23, 2014

Data: Jun 23, 2014

Data: Jun 23, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).