]]>Duminică, 15 noiembrie 2015, în prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Plătărești din Protopopiatul Oltenița, informează site-ul oficial al Episcopiei. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa, împreună cu soborul slujitorilor, au sfințit noua trapeză a mănăstirii. Din soborul slujitor au făcut parte: preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, vicar administrativ, preacucernicii părinți consilieri Daniel Florin Enaşcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, preacuvioşi părinţi stareţi, părintele Marian Necula, Protopop de Olteniţa, preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul maicilor de la Mănăstirea Pasărea. În cadrul slujbei s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Naşterii Domnului din anul 2015, privind însemnătatea Anului Omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi a Anului Comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii și s-a făcut o colectă pentru ajutorarea celor în nevoie. În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenţi să se facă aproapele celor în încercări și necazuri, conștientizând cât de mult bine ne face nouă Dumnezeu. Preasfinția Sa a acordat Medalia Aniversară a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor maicii starețe stavrofora Varvara de la Mănăstirea Plătărești și maicii starețe stavrofora Mihaela de la Mănăstirea Pasărea.
Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca la Manastirea Plataresti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 626
Id: 58347
Data: Nov 18, 2015
Imagine:
]]>Sectorul Social - Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a organizat în perioada 09 - 13 noiembrie 2015, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate .....
Data: Nov 18, 2015
]]>În 18 noiembrie 2015 a avut loc la Centrul Eparhial de la Roma a cincea conferință pastorală semestrială din cadrul Anului Omagial al Misiunii Parohiei și Mănăstirii Azi. .....
Data: Nov 18, 2015
]]>Mănăstire Iezer din județul Vâlcea își va serba luni, 23 noiembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Antonie, ctitor și viețuitor al acestui vechi locaş monahal. Cu prilejul .....
Data: Nov 18, 2015
]]>În cea de a XXV-a Duminică de după Rusalii, prima din Postul Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a .....
Data: Nov 18, 2015
]]>În prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, 15 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a săvârșit, cu ocazia .....
Data: Nov 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).