]]>În Duminica XIII-a după Rusalii, 30 august 2015, la Mănăstirea Radu Vodă din București, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Timotei a evidențiat învățăturile duhovnicești ce se desprind din Pericopa Evanghelică citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii: „Mântuitorul Iisus Hristos ne arată prin această pildă ce se va întâmpla cu viața Lui, cum va fi scos afară și la final omorât. Via din parabolă reprezintă istoria poporului evreu, o istorie învolburată cu multe încercări. Teascul reprezintă jertfelnicul Legii Vechi, iar turnul de veghe este simbolul Templului din Ierusalim”. De asemenea, Preasfinția Sa a arătat că pilda aceasta dezvăluie o mâhnire profundă a Mântuitorului Iisus Hristos față de atitudinea pe care mai marii poporului au avut-o față de proroci și chiar față de Domnul nostru Iisus Hristos. În continuare, Preasfințitul Părinte Timotei a vorbit despre sfinții prăznuiți astăzi în calendarul creștin ortodox, slujitori vrednici din via Domnului: „Sfântul Alexandru a apărat credința dreaptă la Sinodul I Ecumenic, fiind un mare păstor de suflete. Sfinții Ierarhi Varlaam al Moldovei și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului, au luminat printr-o râvnă și asceză deosebită”. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Tudor Ciprian Georgian de la Parohia „Precupeții Vechi”, pe seama Parohiei „Oborul Vechi” din Protopopiatul Sector 2 Capitală.
Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca la Manastirea Radu Voda
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 604
Id: 55396
Data: Aug 31, 2015
Imagine:
]]>Rohia este locul în care a vieţuit ca monah, cu multă smerenie şi credinţă, Nicolae Steinhardt. Mulţumind lui Dumnezeu pentru faptul că a devenit creştin, .....
Data: Aug 31, 2015
]]>De praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mitropolitul Clujului a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cormaia, care și-a serbat în această zi hramul, informează .....
Data: Aug 31, 2015
]]>Duminica a XIII-a după Rusalii (30 august 2015) a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii din Parohia Poarta, Protopopiatul Reghin, aparținând Arhiepiscopiei Alba Iuliei. .....
Data: Aug 31, 2015
]]>La Sărbătoarea Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (sâmbătă – 29 august 2015), Aşezământul monahal-social „Ţara Almăjului”, care se construieşte în raza comunei Bozovici, şi-a .....
Data: Aug 31, 2015
]]>Marţi, 1 septembrie 2015, va începe un an nou bisericesc. Anul bisericesc ortodox se împarte în trei mari perioade: Triodul (perioada prepascală); Penticostarul (perioada .....
Data: Aug 31, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).