]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat sâmbătă, 21 noiembrie 2015, în ziua sărbătorii Intrării în Bisericii a Maicii Domnului, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte și părinții profesori de la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul”. În cuvântul de învățătură, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evidențiat faptul că sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului ne arată că aducerea în biserică a copiilor este o chemare a tuturor celor aleși de Dumnezeu: „Nu îi putem despărți pe prunci de Dumnezeu. Sunt foarte mulți oameni care învață în alte moduri astăzi și care încearcă să îi despartă mai ales pe tineri de Biserică. Nu poți despărți ceea ce a hotărât Dumnezeu. Dacă El așa a hotărât de demult, noi, cei care trăim într-o lume atât de frământată, cum să nu ne supunem hotărârilor lui Dumnezeu? Toți cei care vin în Biserică la vârste fragede sunt oameni buni în viața lor. Toți cei care sunt aduși la Biserică de părinții lor, așa cum a fost adusă Maica Domnului, sunt persoane binecuvântate de Dumnezeu”. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Grigore, șef serviciu administrativ al Ziarului Lumina, pe seama Parohiei Popa Nan din Protopopiatul Sector 2 Capitală. De asemenea, tânărul teolog Ciprian Ioan Ciorâță a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Vărăști din Protopopiatul Ilfov Nord.
Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca la Manastirea Radu Voda
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 650
Id: 58534
Data: Nov 22, 2015
Imagine:
]]>Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aniversarea a 25 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi de la .....
Data: Nov 22, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal își aniversează, astăzi, 21 noiembrie 2015, ziua .....
Data: Nov 22, 2015
]]>La Baia Mare a avut loc vineri, 20 noiembrie 2015, simpozionul „Un sfert de veac de învăţământ teologic în Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului”, dedicat împlinirii a 25 .....
Data: Nov 22, 2015
]]>Săptămâna viitoare, clericii din Arhiepiscopia Bucureștilor vor participa la conferința pastoral-misionară de toamnă, informează TRINITAS TV. Luni, 23 noiembrie 2015, se vor întâlni .....
Data: Nov 22, 2015
]]>În perioada 20-22 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord se află într-o vizită pastorală în nordul Regatului Danemarcei, informează .....
Data: Nov 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).