]]>În Duminica a douăzeci şi şaptea după Rusalii, 7 decembrie 2014, ziua prăznuirii Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi a Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, cel mai mare aşezământ monahal de maici din cuprinsul Episcopiei Oradiei, dar şi din întreaga Câmpie de Vest, a precizat Pr. Cristian Rus. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezența obștii monahale a Mănăstirii „Sfânta Cruce” și unui mare număr de credincioși. În cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit pe diaconul Călin Ionuţ Boţ în treapta preoţiei, pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Cociuba Mică, Protopopiatul Beiuş, şi pe tânărul teolog Adrian George Ignat în treapta diaconiei, pe seama bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Uileacu de Beiuş, Protopopiatul Beiuş. Noul preot hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic. Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit o predică deosebit de bogată în conţinut, în care a vorbit despre viaţa şi lucrarea celor doi sfinţi prăznuiţi în această zi, în legătură cu înţelesurile pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, care prezintă tămăduirea femeii gârbove de către Mântuitorul Iisus Hristos: „Dacă ieri Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, marele făcător de minuni, astăzi, în 7 decembrie, Biserica dreptmăritoare îl prăznuieşe pe unul dintre sfinţii părinţi din primele veacuri creştine, Sfântul Ierarh Ambrozie, care, spre deosebire de Sfântul Nicolare, care a slujit ca ierarh în Asia Mică, în răsăritul Imperiului Roman, sfântul sărbătorit astăzi a păstorit în Biserica Apusului, la Mediolanum, oraşul în care, la anul 313, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat celebrul edict prin care credinţa creştină primea libertate deplină de manifestare.” „Tot în această zi avem şi o sfântă sărbătorită în Biserica noastră locală, Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş, care era, încă din vremea primilor domnitori descălecători de ţară ai Ţării Româneşti, ocrotitoarea Ţării Româneşti, sfintele ei moaşte fiind păstrate până astăzi la mănăstirea voievodală din Curtea de Argeş, acolo unde, înainte de a fi în zilele noastre Arhiepiscopia Argeşului, în cetatea de scaun de la Argeş, la Curtea domnească de la Argeş, în vechea Catedrală domnească „Sfântul Nicolae” erau aşezate sfintele moaşte, astăzi sunt într-un paraclis de la mănăstirea voievodală a Sfântului Neagoe Basarab. Înainte de ctitorirea şi sfinţirea acesteia, în 1517, de către Patriarhul Teolipt al Constantinopolului, moaştele s-au aflat la catedrala veche mitropolitană şi domnească, unde erau încoronaţi şi unşi domnitorii Ţării Româneşti, Sfântul Nicolae Domnesc, fiind ocrotitoarea întregii Ţări Româneşti. După ce mitropolia s-a mutat de la Argeş la Târgovişte, moaştele Sfintei Filofteia nu au fost duse, ci au rămas la Curtea de Argeş, fiind cinstită de creştinii din acele locuri, care o numesc, cu multă duioşie «Sfântuliţa».” „Aşa cum îi arată şi numele, Sfânta Filofteia sau Filoteia, iubitoarea de Dumnezeu, l-a iubit mult pe Dumnezeu, aşa cum toţi sfinţii, drepţii şi fericiţii l-au iubit pe Dumnezeu şi l-au căutat pe Dumnezeu în viaţa lor. Şi noi suntem datori să Îl căutăm pe Dumnezeu în viaţa noastră, deoarece, aşa cum ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos, că fără El, fără Dumnezeu, nu putem face nimic. El ne dăruieşte viaţa şi ne binecuvintează cu daruri nenumărate, frumoase şi alese, căci nimic din ceea ce este omul pe pământ nu ar fi dacă Dumnezeu nu ar fi”, a subliniat Chiriarhul Oradiei. „Unii ar putea să cârtească, văzând mulţimea bolnavilor, a săracilor, a neputincioşilor, a oamenilor necăjiţi din lume şi să se îndoiască de prezenţa lui Dumnezeu şi de faptul că Dumnezeu iubeşte lumea şi pe om. Aceştia care nu cred vin să ne întrebe pe noi, cei care credem: cum poate răbda Dumnezeu atâta suferinţă? Cum poate îngădui Dumnezeu atâta durere? Cum poate îngădui şi privi Dumnezeu nepăsător din cerul Său mulţimea bolnavilor, săracilor şi suferinzilor? De ce atâta răutate şi atâta nedreptate pe pământ? De ce nu intervine Dumnezeu? Cei care pun astfel de întrebări nu sunt prea departe de fariseii care Îl criticau pe Mântuitorul Iisus Hristos că îi vindeca pe oameni în ziua de sâmbătă. Cei care pun astfel de probleme sunt cei care nu Îl văd pe Dumnezeu aşa cum este, ci au în mintea lor un idol plăsmuit de mintea omului căzut în păcat, iar chipul acestui idol nu poate să semene cu altcineva decât cu chipul celui căzut în păcat.” „Cei care nu iubesc Biserica şi nu trăiesc după rânduielile Bisericii, aşa-zişii înţelepţi şi filozofi ai lumii de astăzi, care nu sunt diferiţi de fariseii din timpul Mântuitorului Iisus Hristos sau de filozofii păgâni, care aveau mulţime de zei plăsmuiţi după mintea lor, după chipul omului căzut. La fel şi oamenii de astăzi, unii îşi spun gnostici, alţii agnostici, alţii îşi spun atei, dar toţi aceştia, când se raportează la o forţă supranaturală, nu pot ajunge la Dumnezeul Cel Viu şi Adevărat pentru că mintea lor trufaşă şi căzută în păcat nu poate să vadă ceea ce numai în smerenie se poate vedea, slava lui Dumnezeu, care ne arată, aşa cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, întâi de toate, cât de păcătoşi suntem noi.” „Oamenii care Îl judecă pe Dumnezeu şi care văd prin ochii lor strâmbi că Dumnezeu nu ar face nimic, sunt la fel ca şi fariseii care Îl criticau pe Domnul Hristos că a vindecat-o pe femeia gârbovă în zi de sâmbătă, deoarece ei respectau Legea ad-literam, ucigând Duhul Sfânt Care este ascuns dincolo de litera Legii, înţelegând puţin din dragostea lui Dumnezeu. Literalismul acesta este prezent şi în zilele noastre, în toţi cei care îndrăznesc să Îl judece şi să Îl critice pe Dumnezeu după mulţimea răutăţilor, a neputinţelor şi a suferinţelor care sunt pe pământ. Dar Dumnezeu lucrează în lume, intervine în istorie şi îl vindecă pe om şi în zilele noastre în felul în care El doreşte, cum a făcut-o dintotdeauna, prin Fiul Său, pe Care L-a trimis în lume ca să întemeieze Biserica, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Capul şi Mirele Bisericii, Păstorul şi Arhiereul sufletelor noastre. El, deşi S-a înălţat la ceruri, prin Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică, prin tainele şi ierurgiile Bisericii, prin toată viaţa de Duh Sfânt a Bisericii face în continuare minuni, săvârşeşte vindecări prin Sfinţii Săi din toate neamurile, prin Sfinţii la care noi, creştinii ortodocşi, am avut dintotdeauna evlavie, între care se numără şi Sfântul Ierarh Nicolae, sărbătorit ieri, şi Sfânta Muceniţă Filofteia, pe care astăzi o prăznuim.” „Lucrarea de mântuire a neamului omenesc, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta Biserică este la fel cu lucrarea pe care a săvârşit-o direct, atunci când vindeca toată boala şi toată neputinţa în popor. La fel lucrează Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, prin harul Duhului Sfânt şi în zilele noastre, în Sfânta Biserică. De aceea, toţi cei care sunt bolnavi şi neputincioşi, în suferinţe şi în necazuri să alerge la Sfânta Biserică, iar noi, creştinii, suntem datori să îi primim cu dragoste, preoţii să îi îmbrăţişăm cu binecuvântare şi cu rugăciune, ajutându-i să se poată spovedi, să îşi poată descărca povara păcatelor lor şi să îşi elibereze conştiinţa, ajutându-i să înţeleagă, prin rugăciuni şi prin lumina harului lui Dumnezeu, care este voia lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia dintre noi în parte. Iar la toate celelalte rele ce se întâmplă în lume şi la toate întrebările ispititorilor care vin înspre noi – unde este Biserica? Ce face Biserica? - să le răspundem că Biserica se roagă, binecuvintează şi iartă. Acestea sunt darurile Bisericii. Biserica nu se ocupă cu ridicarea de stăpâniri şi doborârea lor, nu se ocupă cu alegerea şi înscăunarea regilor şi a preşedinţilor lumii, nu se ocupă cu înălţarea şi căderea guvernelor lumii, nu se ocupă cu ridicarea sau încetarea războaielor, dar Biserica este rugătoare pentru pace şi înmulţitoare a iertării, a binecuvântării şi a rugăciunii. Biserica are menirea să îl ridice pe omul căzut şi gârbovit de păcate, să îl cureţe, să îl spele, să îl ajute să îşi spele haina albă de la Botez, cu lacrimile pocăinţei, pentru a se îmbrăca cu haina luminoasă a a Învierii lui Hristos Domnul, şi îi dăruieşte pe Însuşi Domnul Iisus Hristos în Taina Sfintei Cuminecături, ca vindecare pentru toate bolile şi neputinţele, ca merinde pentru viaţa veşnică”, a precizat Preasfinţia Sa. Mănăstirea „Sfânta Cruce” este o adevărată oază duhovnicească pentru toţi pelerinii care îi trec pragul, dar mai ales pentru locuitorii municipiului Oradea. Edificarea Mănăstirii „Sfânta Cruce” a început, din voia lui Dumnezeu, în anul 1992, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Episcopului de pie memorie Dr. Vasile Coman al Oradiei, lucrările fiind încredinţate monahiei Mina Bădilă. Dacă în anul 1993 a fost adusă aici, din satul Corbeşti, judeţul Bihor, prima bisericuţă de lemn, monument istoric, cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Cuvioasa Parascheva”, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, de-a lungul vremii au fost zidite în incinta aşezământului monahal, pe lângă corpuri de chilii şi clădiri anexe, o biserică mare de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, dar şi alte patru paraclise cu diferite hramuri, în total şase sfinte altare, toate fiind târnosite, în ultimii ani, de Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei. În cei douăzeci și doi de ani de existență a mănăstirii și obștea așezământului monahal a sporit mereu, în prezent numărând 70 de viețuitoare.

Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca la Manastirea Sfanta Cruce din Oradea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 694

Id: 46180

Data: Dec 8, 2014

Imagine: