]]>Duminică, 21 iunie 2015, în Duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocşiţa, Protopopiatul Zalău, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica. Alături de Preasfinţia Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ionuţ Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului şi Preacucernicul Părinte paroh Silviu Pop. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Dan Gorgan, urmând ca de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Aleuş, din Protopopiatul Şimleu Silvaniei. Localitatea Bocşiţa a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1349, sub numele de Baxa. De la jumătatea dealului care străbate localitatea străjuieşte mica aşezare, încă din secolul al XVIII-lea, biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Între timp biserica de lemn s-a dovedit a fi neîncăpătoare astfel că după anul 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică de zid. Lucrările s-au desfăşurat pe durata a mai multor ani şi sub coordonarea a mai multor preoţi, locaşul de cult fiind târnosit în anul 2012, în luna octombrie. Cu toate că localitatea este situată în apropierea Municipiului Zalău, în prezent, în localitatea Bocşiţa mai trăiesc doar 45 ce credincioşi.
Download: Click for download attached file: Liturghie Arhiereasca la Parohia Bocsita
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 589
Id: 53004
Data: Jun 21, 2015
Imagine:
]]>În anul închinat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române marilor păstori de suflete din eparhii, sâmbătă, 20 iunie a.c., Muzeul Brăilei ”Carol I” în cooperare cu Consiliul .....
Data: Jun 21, 2015
]]>De multe ori regăsim în limbajul teologic afirmația că teologia este „vederea lui Dumnezeu”, iar uneori aceste cuvinte pot să creeze şi o anumită .....
Data: Jun 21, 2015
]]>Aproape de orășelul băcăuan Buhuși, la capătul unui drum stricat, ce urcă, gâfâind, cea mai înaltă colină dimprejur, se zăresc acoperișurile câtorva case, turlele semețe ale unei .....
Data: Jun 21, 2015
]]>În Evanghelia care se citește în Bisericile noastre ortodoxe în Duminica a 3‑a după Rusalii se vorbește în textul de la Matei, capitolul al VI‑lea, .....
Data: Jun 21, 2015
]]>Vineri, 19 iunie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în prezența unor Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, a săvârșit, la Paraclisul .....
Data: Jun 21, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).