Liturghie Arhiereasca la Parohia Cheud din Episcopia Salajului

In data de 23 octombrie 2011 (Duminica a 23-a dupa Rusalii), Preasfintitul Petroniu Florea, Episcopul Salajului, a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca in Parohia Cheud din Protopopiatul Jibou, potrivit episcopiasalajului.ro. Preasfintia Sa a fost inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. A fost prezent un mare numar de credinciosi.Satul Cheud este asezat in partea de rasarit a judetului Salaj, pe malul drept al Somesului si in apropierea Stramtorii Ţicaului, la poalele Codrului din Dealul Mare. In vecinatate se gasesc satele: Napradea, Benesat, Chelinta si Fericea. Primele comunitati de oameni, mentionate de istorie, in aceasta zona, sunt dacii, teritoriul comunei incadrandu-se in granitele statului dac intemeiat de Burebista. Informatii privind existenta satului din apropierea cetatii din Poarta Somesului mentionate in documente, exista abia dupa navalirea tatarilor din anii 1241 – 1242, cand, atat cetatea cat si manastirea benedictina care a fost ridicata in secolul al XII-lea in apropierea cetatii, au fost distruse de tatari. Cetatea respectiva a fost revitalizata cu ajutorul nobilimii straine, apoi romanesti, primind numele de Cetatea Aurie, dupa numele paraul care poarta aur , insa manastirea benedictina nu a mai fost refacuta. Printre stapanii Cetatii Aurii, cu intregul domeniu nobiliar format in jurul acesteia, s-au aflat, incepand din anul 1832, Balica, Drag si Ioan Romanul, nepotii lui Dragos, care au devenit, astfel, voievozi ai Salajului. Pentru cetatea si domeniul respectiv s-au razboit, in timp, mai multe familii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 622

Id: 17405

Data: Oct 25, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).