]]>Credincioşii din Tilişca au trăit o bucurie duhovnicească deosebită în duminica trecută, la 25 ianuarie 2015, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie în istoricul locaş de cult din localitatea din Mărginimea Sibiului, biserică închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. La slujba arhierească au participat primarul comunei Tilişca, Dumitru Răceu, autorităţi locale şi oaspeţi. În soborul slujitor s-au aflat decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian şi slujitori de la sfintele altare din împrejurimi, potrivit mitropolia-ardealului.ro. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a tâlcuit Evanghelia duminicală, în care ni s-a prezentat întâlnirea vameşului Zaheu cu Mântuitorul Iisus Hristos. Ierarhul i-a felicitat pe credincioşii din Tilişca pentru ataşamentul lor şi dragostea faţă de Biserica străbună şi cele sfinte, iar mai apoi a oferit preotului paroh, Ioan Teşa, distincţia “Crucea şaguniană pentru clerici”, ca încununare a întregii activităţi pastoral-misionare din satul sibian, însumând peste 35 de ani de trudă la acest sfânt altar. Ceremonia a continuat cu oferirea aceleiaşi distincţii, dar pentru mireni, domnului inginer dr. Dumitru Teodor Banciu, fost primar al oraşului Sălişte şi un binefăcător şi sprijinitor al activităţilor misionare ale Bisericii. Credincioşii au avut posibilitatea ca, la ieşire din sfântul locaş, să se închine la capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, păstrat într-o raclă la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Credincioşii au fost binecuvântaţi şi au primit iconiţe ale ierarhului sfânt.
Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca la Tilisca, judetul Sibiu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 566
Id: 48069
Data: Jan 27, 2015
Imagine:
]]>La 25 ianuarie, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a XXXII-a după Rusalii. În biserica Mănăstirii Comana, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul .....
Data: Jan 27, 2015
]]>Episcopia Severinului şi Strehaiei a ajuns la momentul bilanţului. La Centrul eparhial din Drobeta Turnu Severin s-au desfăşurat marți, 27 ianuarie, lucrările anuale ale Adunării .....
Data: Jan 27, 2015
]]>În cadrul proiectului “Trans-FORMARE pentru o viaţă mai bună în mediul rural”, implementat de Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, a început furnizarea unui nou curs de formare .....
Data: Jan 27, 2015
]]>În ziua cinstirii Sf. Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, parohia ortodoxă română Forli – Italia şi-a cinstit ocrotitorul. Sărbătoarea hramului a început încă de sâmbăta, 24 .....
Data: Jan 27, 2015
]]>În contextul manifestărilor dedicate Anului Comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” .....
Data: Jan 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).