]]>Biserica „Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul“ a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în cea de-a doua zi a praznicului Învierii Domnului, luni, 13 aprilie. În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor orşoveni din Parohia „Naşterea Maicii Domnului“-Tufari, unde a instalat un nou preot slujitor, informează "Ziarul Lumina". Câteva sute de credincioşi craioveni au venit la rugăciune în Biserica „Sfântului Calinic“, în cea de-a doua zi a praznicului Învierii, luând parte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Prezenţa IPS Părinte Mitropolit în mijlocul parohienilor din cartierul craiovean Valea Roşie a marcat sărbătoarea hramului sfântului locaş, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. „Sfântul Calinic este purtător de îndumnezeire“ În cuvântul de învăţătură rostit la finele slujbei, Mitropolitul Olteniei a evocat modelul de viaţă duhovnicească al Sfântului Calinic. „Sfântul Ierarh Calinic este modelul în care ne regăsim cu toţii, ca neam, ca ucenici, ca urmaşi ai lui. Ca ucenici, pentru că îi urmăm în arhierie, în preoţie, în viaţa creştinească. Pământul Olteniei este binecuvântat şi sfinţit de acest mare sfânt. Urmele lucrării sale le găsim peste tot, din perioada când a păstorit turma dreptcredincioşilor de pe aceste meleaguri sfinte. Să ne amintim că Sfântul Calinic a plecat la cele veşnice în ziua de Paşti. După ce s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos a adormit pentru lumea aceasta şi s-a născut pentru lumea veşnică, având pe buze cuvintele: „Să ne revedem în rai!“. Un adevărat testament, o chemare a sfântului pentru a-l urma şi a deveni şi noi fii ai Împărăţiei cerurilor. De altfel, ori de câte ori cerem ajutorul unui sfânt, vine şi Mântuitorul în sprijinul nostru. Aşadar, Sfântul Calinic este purtător de îndumnezeire, adică este pătruns în adâncimea fiinţei sale cu harul dumnezeiesc, aşa precum pâinea poartă în ea focul ce a creat-o“, a încheiat IPS Irineu. Un nou preot pentru credincioşii Parohiei Tufări din Orşova Luni, 13 aprilie, în a doua zi a Sfintelor Paşti, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Tufări din oraşul Orşova. Ierarhul mehedinţenilor a hirotonit cu acest prilej un nou preot pe seama bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim“ de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Alexandru Cătălin Zorilă a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ din Parohia Tufări. Noul slujitor al Sfântului Altar a rostit înaintea credincioşilor mărturisirea de credinţă ortodoxă, semnând-o apoi împreună cu soţia sa. La finalul Sfintei Liturghii, proaspătul hirotonit a fost instalat în funcţia de preot paroh al Parohiei Tufări, primind din mâinile ierarhului locului Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheia bisericii, ca semne ale deplinei sale autorităţi pastorale. După ceremonia de instalare au urmat cuvântările preoţilor slujitori, care i-au adresat fratelui mai tânăr întru Hristos călduroase urări de sănă-tate şi spor pe calea mântuirii. Preotul Alexandru Cătălin Zorilă i-a mulţumit PS Părinte Nicodim pentru încrederea acordată, arătând că este un fiu al locului, crescut în mijlocul credincioşilor încredinţaţi spre păstorire şi că va lucra cu timp şi fără timp în propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Cuvântul de gratitudine al tânărului preot s-a îndreptat şi către familia sa, în special către pr. Mihai Zorilă, tatăl său, de la care a moştenit purtarea cuviincioasă şi dragostea de cele sfinte. În încheierea momentului festiv, PS Părinte Nicodim le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre dimensiunea divină a preoţiei, ca fiind cea mai înaltă slujire la care este chemat omul. Preasfinţia Sa i-a binecuvântat apoi pe cei de faţă, adresându-le tradiţionalul salut pascal.
Download: Click for download attached file: Liturghii arhieresti in Craiova si Orsova
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 493
Id: 50875
Data: Apr 16, 2015
Imagine:
]]>Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului Iisus Hristos, a fost sărbătorită de credincioşii din Transilvania prin participarea la slujbele oficiate în biserici şi .....
Data: Apr 16, 2015
]]>Enoriaşii din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au participat luni, 13 aprilie 2015, în număr mare la .....
Data: Apr 16, 2015
]]>A doua zi de Paşti, 13 aprilie 2015, a avut o semnificaţie aparte pentru credincioşii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, fiind prăznuit şi Sfântul Mucenic Sava, unul dintre .....
Data: Apr 16, 2015
]]>Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorită de peste 3.000 de credincioşi suceveni la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ de la .....
Data: Apr 17, 2015
]]>Credincioşii din Eparhia Romanului şi Bacăului l-au sărbătorit marţi, 14 aprilie 2015, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, Sfânta Liturghie a .....
Data: Apr 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Bartolomeu Anania - Duminica lasatului sec de carne - a Infricosatoarei Judecati - 02 03 2003
IPS Bartolomeu - Duminica a 7-a dupa Pasti - a Sf. Parinti de la Sinodul I Ecumenic - 12 06 1994
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 2-a dupa Rusali - a Sf. Romani - Chemarea primilor Apostoli - 25 06 2006
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 3-a dupa Pasti - a mironositelor - 15 05 2005
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 06 05 2000
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 25-a dupa Rusalii - Pilda samarineanului milostiv - 12 11 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).