Nu departe de Bacau, în mijlocul Luncanilor, într-o poiana de la piciorul Dealului Stanca, lemnul stejarilor din codrii falnici de odinioara a luat chip de biserica. Un splendid hrisov de bârne, pe care s-a scris, cu rabdare, istoria locului.Am pornit spre Luncani cu ideea, construita de-a gata, ca în coasta Bacaului nu voi putea gasi decât o asezare contaminata inevitabil de vecinatatea citadina. Întâlnirea cu locul acesta, conservat în tiparele sale identitare, e, însa, o revelatie. Nu te lasa sa te mai gândesti la ce ai lasat în urma, ci numai la ce e aici de descoperit. Paradoxal, desi închegat la doar o aruncatura de bat de oras, satul are aerul unei cetati naturale înca necucerite. Dealurile, învesmântate în verdele nastrusnic mesterit de ploile repezi, de vara, poienile largi, peste care tariile cerului dau navala, gata sa îmbratiseze pamântul, valurile colinelor plutind pe linia orizontului, mirosul crud al padurii de pe Chicerea, te ademenesc, care mai de care, sa le admiri si sa nu te mai dai dus. La poalele Dealului Stanca, parca zamislita din puterile miraculoase ale causului de vale, sta, de la 1777, o strasnica, dar blânda alcatuire de bârne: Bisericuta Vovidenia, podoaba locului. De-a stânga sa, cândva, cu veacuri în urma, a existat prima vatra a satului. De-a dreapta au stat vreme îndelungata codri nepatrunsi.Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 702

Id: 43405

Data: Aug 23, 2014

Imagine: