Una dintre cele mai surprinzatoare apoftegme ale Patericului egiptean este cea care ni s-a transmis sub numele avvei Romanul, nimeni altul decât cunoscutul ascet Arsenie, originar din Constantinopol, Noua Roma. Povestirea este urmatoarea: „Un batrân avea un ucenic bun. Într-o zi, fiind în toane proaste, l-a dat afara din chilie cu melota cu tot, iar fratele a ramas afara, lânga poarta. Batrânul a deschis si, vazându-l cum sede acolo, s-a închinat în fata lui si i-a zis: «Parinte, smerenia bunavointei tale mi-a biruit toanele. Vino înauntru: de acum tu esti batrânul si parintele, iar eu tânarul si ucenicul»“ (Romanul 2). Smerenia ni se descopera aici ca fiind caracterizata de disponibilitate; mai exact de deschiderea de a primi adevarul despre tine si despre cei din jurul tau si de a actiona conform lui. Batrânul nostru, chiar daca e lipsit de smerenie în actiunile sale cotidiene, se dovedeste gata sa îsi rastoarne din temelii viata când întelege ca a gresit si e pregatit sa se supuna celui pe care pâna de curând l-a oropsit. Dar smerenia batrânului nu este decât raspunsul la lumina pe care o aduce smerenia constanta a ucenicului sau, care îndura fara sa crâcneasca toanele si nedreptatile celui dintâi. Vedem aici doua miscari, una descendenta si una ascendenta, care decurg din smerenie. Smerenia este cea care îl face pe frate sa primeasca toate ocarile (miscarea descendenta generata de smerenie), la fel cum smerenia e cea care îi restructureaza viata, asezându-l subit în pozitia de „batrân“ înainte de vreme (miscarea ascendenta).Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 702

Id: 43218

Data: Aug 16, 2014

Imagine: