În filia Prăjeni-Măgireşti a parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Moineşti se ridică un sfânt lăcaş închinat Izvorului Tămăduirii. Piatra de temelie a fost pusă de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în luna mai a anului trecut. În prezent, construcţia este ridicată până la a doua centură prevăzută în proiect. Lucrările sunt coordonate de pr. Constantin Puşcalău de la parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Moineşti. „Mai bine de jumătate din locuitorii satului Prăjeni sunt pe stil vechi, Biserica noastră având acolo doar 57 de familii de ortodocşi. În satul Prăjeni există o biserică mai veche, însă a fost afectată de cutremurul din 1977“, a explicat pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti. În perioada anului şcolar, 18 copii din clasele I-IV primesc o masă caldă din partea Bisericii. De acest program se ocupă pr. Constantin Puşcalău, slujitor la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Moineşti. Persoanele care doresc să sprijine ridicarea bisericii din Prăjeni pot face donaţii în contul RO94CECEBC0230RON0698437, deschis la CEC Bank. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 603
Id: 23363
Data: Jul 19, 2012
Imagine:
Astazi a fost vernisata o expozitie cu lucrari realizate in cadrul Taberei Internationale de Creatie Dunarea si Dobrogea crestina de la Manastirea Dervent. La eveniment a participat si Inaltpreasfintitul Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dupa cum informeaza TRINITAS TV. Au fost .....
Data: Jul 19, 2012
Pe 18 iulie 2012, in ziua praznuirii Sfintei Cuvioase Macrina sora Sfantului Vasile cel Mare, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca impreuna cu un sobor de preoti si diaconi la Catedrala Arhiepiscopala .....
Data: Jul 19, 2012
In Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, la Facultatea de Teologie Sf. Mc Filofteia din Pitesti, in perioada 18-19 iulie, au sustinut examenul de licenta, 229 de studenti de la sectiile Teologie Pastorala, Teologie Asistenta Sociala, Teologie Arta Sacra, potrivit eparhiaargesului.ro.Ieri a .....
Data: Jul 19, 2012
Moastele Sfantului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Manastirea Radu Voda au fost aduse zilele acestea la Biserica Sfantul Ilie din Techirghiol, informeaza TRINITAS TV. Ieri, dupa intampinarea raclei, Inaltpreasfintitul Parinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Taina Sfantului .....
Data: Jul 19, 2012
Studentii clujeni vor participa in aceasta luna la o tabara de vara organizata de ASCOR. Tabara va avea un specific etnografic si va fi organizata in perioada 30 iulie – 11 august in satul Ciosa din judetul Bistrita Nasaud, dupa cum informeaza radiorenasterea.ro. Pretul taberei de la Ciosa .....
Data: Jul 19, 2012
Astazi s-a implinit un an de la trecerea la cele vesnice a parintelui Arsenie Papacioc. Cunoscutul duhovnic a fost tuns in monahism in anul 1950 la Manastirea Antim din Bucuresti. In vara anului 1958 a fost arestat de autoritatile comuniste, pentru apartenenta la Miscarea Rugul aprins . A .....
Data: Jul 19, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).