Mii de credincioși s-au adunat inca de miercuri dimineața la Manastirea Panagia Soumela de la poalele Muntelui Vermion din Grecia sa aduca cinstire icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului Panagia Soumela – Maica din Mela și sa ia parte la evenimentele de cinstire inchinate praznuirii Adormirii Maicii Domnului.Slujba Privegherii in cinstea Maicii Domnului savarșita ieri seara in Biserica Manastirii a fost oficiata de catre un sobor de ierarhi din care au facut parte Inaltpreasfințitul Parinte Mitropolit Panteleimon de Veria, Preasfințitul Parinte Ghenadie, Episcop de Botswana, Preasfințitul Parinte Demetrios, Episcop de Thermes, Preasfințitul Parinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei și Preasfințitul Parinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, potrivit arhiram.ro.La sfarșitul vecerniei, prima zi de festivitati s-a incheiat cu o procesiune cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, la eveniment participand numerosi credinciosi din toate colturile lumii.Manastirea Panagia Soumela, din apropierea orasului grecesc Veria, la aproximativ 90 de km de Tesalonic, este pentru orice turist sau pelerin popas si loc de reculegere. Asezata intr-o zona muntoasa recunoscuta pentru alpinism si schi, manastirea atrage an de an credinciosi din toate colturile lumii. De departe, cel mai cautat odor al acestei manastiri este icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, Panagia Soumela .Pozitionata in partea stanga a naosului, pe un baldachin si inconjurata de candele, icoana Maicii noastre este cinstita cu evlavie de pelerini de pretutindeni. Chipul Maicii Domnului zugravit aici se apropie cel mai mult de cel real, deoarece este una din cele trei icoane pictate de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca la cererea Sfintei Fecioare. Mai mult de atat, chiar Sfantul Luca i-a daruit o cinstire deosebita acestei icoane, purtand-o cu el peste tot pe unde a predicat Cuvantul lui Dumnezeu.Maica Domnului a facut si inca mai face multe minuni cu aceasta icoana. Daca dupa moartea Sfantului Evanghelist pentru o perioada de timp icoana a stat intr-o manastire de langa Acropole (de unde si prima denumire de Ateniana) si apoi mutata in Thiva, langa Atena, in Biserica Panaghia Ateniana, Maica Domnului a dus-o in mod miraculos (cca 380) in Muntele Mela din Trapezunt, astazi Turcia.Icoana a fost gasita de doi calugari, Barnabas si Sofronie, intr-o pestera, tot la indemnul Maicii manifestat in vis. Dupa ce au cautat-o in manastirile din Meteora, Sfantul Munte, Maronia (Tracia) si Constantinopol, in cele din urma au ajuns la Trapezunt. Pe locul unde se afla pestera, cei doi calugari au decis sa construiasca o manastire (386). In scurt timp, manastirea a devenit faimoasa in intreaga lume ortodoxa. Noua denumire a icoanei vine de la acest munte, Mela - Panagia Soumela, adica "Maica din Mela".Dar odata cu tragedia greaca din 1922, manastirea a fost distrusa de turci (1924). Şi de data aceasta, Maica Domnului a facut o minune, salvand icoana. Calugarii au ingropat-o in ruinele manastirii, de unde, mai tarziu, calugarul Ambrozie a dus-o in Atena. Pastrata in Muzeul Bizantin din Atena, icoana a ajuns in anul 1951 in actuala Manastire Panagia Soumela din Grecia, construita in anul 1950. A fost ales ca loc de manastire muntii din vecinatatea satului Castania deoarece amintesc de frumusetea salbatica si naturala a inaltimilor de pe Muntele Mela din Turcia.Majoritatea celor care viziteaza aceasta casa a Maicii Domnului pleaca negresit cu convingerea ca purtarea de grija a Maicii s-a rasfrant si asupra lor si cu multumirea ca au vazut o mica parte din evlavia si credinta milenara a poporului grec.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 2143
Id: 33135
Data: Aug 15, 2013
Imagine:
Data: Aug 15, 2013
Data: Aug 15, 2013
Data: Aug 15, 2013
Data: Aug 15, 2013

Data: Aug 15, 2013
Data: Aug 15, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).