Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit joi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Nicolae“ a Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi. Slujba arhierească a fost prilejuită de hramul acestei aşezări monahale şi de împlinirea a două decenii de când Mănăstirea Bogdana a fost reactivată. IPS Pimen a adresat la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre virtuţile Sfântului Ierarh Nicolae şi despre credinţa pe care sfântul a apărat-o. „Sfântul Nicolae, alături de alţi Sfinţi Părinţi, a stăruit în lămurirea celor greşiţi, arătând frumuseţea credinţei creştine ortodoxe. Credinţa adevărată ne-a fost descoperită de Dumnezeu în Vechiul Testament, mai ales prin sfinţii prooroci. Apoi, Domnul Hristos a venit să ne înveţe credinţa adevărată pe care Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi au propovăduit-o în duhul adevărului. Atunci când nu este unire în credinţă, apare învrăjbirea. Sfântul Nicolae este exemplu pentru slujitorii sfintelor altare, care trebuie să păstreze şi să apere dreapta credinţă, şi pentru credincioşi, care trebuie să aibă o trăire creştinească“, a spus Înalt Preasfinţitul Pimen. (C.C.)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 550
Id: 26622
Data: Dec 7, 2012
Imagine:
Preotul dr. Nicolae Cojocaru, de la parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Câmpulung Moldovenesc, a primit, în semn de preţuire, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma de onoare „Sfântul Apostol .....
Data: Dec 7, 2012
Doi vieţuitori ai The Community of the Resurrection din Mirfield, o mănăstire anglicană din nordul Angliei, părinţii Nicholas Stebbing şi Oswn Gartside, au poposit, în luna noiembrie, pe meleagurile Trotuşului, deschişi către un „dialog al speranţei“, .....
Data: Dec 7, 2012

Data: Dec 8, 2012

Data: Dec 8, 2012

Data: Dec 8, 2012

Data: Dec 8, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).