Manastirea Boia din judetul Valcea si-a sarbatorit hramul

Cu ocazia praznicului 'Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului', Preasfintitul Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, a oficiat Sfanta Liturghie Arhiereasca impreuna cu un sobor de preoti si diaconi la Manastirea Boia din localitatea Caineni, judetul Valcea, care si-a serbat hramul, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Oltenia.Dupa Sfanta Liturghie, PS Emilian Lovisteanul a rostit un cuvant de invatatura in care a subliniat insemnatatea sarbatorii: 'In iconografie, Acoperamantul are zugravit pe el trei stele, care simbolizeaza pururea fecioria Maicii. Acoperamantul ei are o deosebita importanta pentru toti crestinii, deoarece cu totii avem nevoie de protectia sa sfanta. Pentru rugaciunile si credinta noastra, Sfanta Fecioara ne acopera si ne apara cu Sfantul ei Omofor de toata puterea si ispitele celui rau'.La cinstirea hramului Manastirii Boia au mai luat parte parintele arhim. Vartolomeu Androni, exarhul manastirilor din Eparhia Ramnicului si staretul Manastirii Cozia, parintele protosinghel Ioanichie Trifa, staretul Manastirii Turnu, preoti si credinciosi din parohiile vecine. Manastirea Boia a fost ridicata cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, in anul 2005, de catre protosinghelul Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda din judetul Neamt, si de catre Nicolae Boromiz si Gheorghe Ureche din satul Greblesti, la cererea si cu sprijinul credinciosilor din zona.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 588

Id: 9437

Data: Oct 5, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).