]]>Câteva sute de credincioşi veniţi din întreaga Oltenie, dar şi de peste munţi, îndeosebi din judeţul Hunedoara, l-au sărbătorit duminică, 3 mai, pe Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, ocrotitorul sfântului aşezământ monahal din defileul Jiului, care îi adăposteşte cinstitele moaşte. La ceas de mare bucurie duhovnicească, în mijlocul credincioşilor s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica mare a mânăstirii ce poartă hramurile Izvorul Tămăduirii şi Sfântul Cuvios Irodion, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Au slujit alături de Mitropolitul Olteniei: Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Momentele liturgice închinate Sfântului Irodion au început de sâmbătă seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia şi slujba Privegherii. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Gheorghe Cioiu a fost hirotonit preot pe seama Paraclisului mitropolitan “Sfânta Treime” din Craiova, iar tânărul teolog Laurenţiu Petre Şchiopu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Negoieşti, Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj. „Hristos este gata să ne ridice din durerile şi necazurile pe care le avem” Textul pericopei evanghelice din Duminica a 4-a după Sfintele Paşti, despre vindecarea slăbănogului din Vitezda (Ioan 5, 1-15), a fost tâlcuit de IPS Părinte Mitropolit Ioan, care a subliniat faptul că Mântuitorul este Acela care ne ridică şi pe noi din patul suferinţei şi al păcatului, aşa cum a făcut cu bolnavul paralizat de la Vitezda. “Mântuitorul Hristos l-a ridicat pe slăbănog din boala şi suferinţa pe care o avea de 38 de ani. Dar te întreb frate creştine, pe tine cine te-a ridicat din patul tău în dimineaţa aceasta? Fără îndoială că Hristos este Acela care, în fiecare dimineaţă, de când ne-am născut, ne deschide pleoapele ochilor ca să vedem raza de soare, să păşim în lumea aceasta, să muncim şi să putem aduce slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale cele bogate pe care le revarsă asupra noastră. Să întindem numai mâna şi să ne deschidem inima căci Hristos Dumnezeu este permanent lângă noi, gata să ne ridice din aşternuturile noastre, din durerile şi necazurile pe care le avem. Ne spune astăzi Mântuitorul: Lăsaţi-mă să vă vindec, lăsaţi-mă să vă înviez şi să vă fiu alături căci mâna mea este întinsă spre ajutorul fiecărui pământean ce ridică privirea spre albastrul infinit al cerului lui Dumnezeu”, a spus IPS Ioan. „În fiecare sfânt sălăşluieşte Mântuitorul Iisus Hristos” La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a exprimat bucuria duhovnicească prilejuită de sărbătoarea Sfântului Irodion şi a mulţumit ierarhilor şi tuturor celor prezenţi pentru participarea la acest eveniment deosebit pentru Mănăstirea Lainici și pentru întreaga Biserică din Oltenia. ”A rânduit Bunul Dumnezeu ca în această sfântă şi binecuvântată zi, după praznicul Învierii Domnului, să fim prezenţi la Mânăstirea Lainici pentru a-l cinsti pe unul dintre părinţii ocrotitori şi rugători ai noştri înaintea lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Irodion. În toate slujbele săvârşite, începând cu Vecernia şi Privegherea de aseară şi continuând cu Acatistul şi Sfânta Liturghie de astăzi, am simţit prezenţa Sfântului Irodion care ne-a înconjurat cu dragostea sa, aşa cum o face întotdeauna, însă în ziua praznicului sărbătoarea este mai bogată, mai frumoasă, mai plină de har şi de duh sfânt. Ştim că în fiecare sfânt sălăşluieşte Mântuitorul Iisus Hristos şi ori de câte ori sărutăm icoana sfântului sau cinstitele sale moaşte, Îl îmbrăţişăm pe însuşi Mântuitorul Hristos, sau mai bine zis, Mântuitorul ne îmbrăţişează pe noi. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi de mare bucurie duhovnicească şi Sfântului Cuvios Irodion care ne-a ales pe noi, cu păcatele şi greşelile noastre, să-l cinstim, să-l preamărim cu cântări de laudă. De asemenea, mulţumim tuturor celor care ne sunt alături, IPS Părinte Mitropolit Ioan care a fost stareţ aici şi a pus piatra de temelie la biserica cea nouă a mânăstirii şi iată că, după 20 de ani, vine şi slujeşte în calitate de Mitropolit al Banatului, precum şi celorlalţi părinţi arhierei, preoţi şi diaconi, părintelui stareţ Ioachim Pârvulescu, tuturor credincioşilor veniţi în număr mare la acest praznic. Tuturor să vă dăruiască Dumnezeu pace şi bucurie şi să plecaţi de aici încărcaţi sufleteşte de rugăciunile Sfântului Irodion şi de harul Duhului Sfânt”, a încheiat IPS Irineu. După Sfânta Liturghie, cei şase arhierei, preoţii, diaconii şi mulţimea credincioşilor prezenţi au purtat în procesiune racla cu moaştele sfântului împrejurul bisericii mari. Prăznuirea Luceafărului de la Lainici s-a încheiat cu tradiţionala agapă frăţească, organizată în trapeza mănăstirii, prin osteneala părintelui stareţ Ioachim Pîrvulescu şi a întregii obşti de călugări. (Articol realizat de Preot Gheorghe Cioiu)
Download: Click for download attached file: Manastirea Lainici in haine de sarbatoare
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 667
Id: 51330
Data: May 4, 2015
Imagine:
]]>La Drobeta Turnu Severin va avea loc joi, 7 mai 2015, evenimentul de promovare și publicitate a proiectului “Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia .....
Data: May 4, 2015
]]> Sfântul Cuvios Irodion a fost prăznuit duminică, 3 mai, la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, al cărui Ocrotitor .....
Data: May 4, 2015
]]>În Duminica a patra după Paşti, a Slăbănogului, 3 mai 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat în vizită pastorală în cadrul Protopopiatului Tinca, prilej .....
Data: May 4, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, marţi, 05 mai 2015 – ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou –, credincioşii bucureşteni au .....
Data: May 4, 2015
]]>Asociația Filantropia Severin va inaugura miercuri, 6 mai 2015, Atelierul “Sf. Nectarie”, o unitate protejată pentru nevăzători. Evenimentul va fi organizat la .....
Data: May 4, 2015
]]>În Duminica a 4-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Dognecea, Protopopiatul Reşiţa, după cum ne-a transmis .....
Data: May 4, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).