Pelerinii din Moldova, dar şi din alte zone ale ţării sunt aşteptaţi, începând din această seară, să participe la hramul Mănăstirii Neamţ. Biserica mare a acestei aşezări monahale este închinată Înălţării Domnului, fiind ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Diseară de la ora 19:00 se va săvârşi slujba Privegherii pe un podium special amenajat în incinta mănăstirii. Mâine dimineaţă, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
La Agheazmatarul din faţa mănăstirii va fi săvârşită mai întâi slujba Aghezmei mici, începând cu ora 8:30. După Sfânta Liturghie vor fi pomeniţi eroii neamului. „La Mănăstirea Neamţ, în urmă cu mulţi ani, veneau foarte mulţi credincioşi. Îmi aduc aminte că pelerinii din toate zonele ţării veneau îmbrăcaţi în costume naţionale începând din sâmbăta Înălţării Domnului. Oamenii cântau prin pădurile din împrejurimi «Hristos a înviat!», după care veneau în mănăstire, lăsau bagajul la părinţii din aşezarea monahală şi plecau în pelerinaj la celelalte mănăstiri. În ajunul Înălţării Domnului, credincioşii se întorceau la Neamţ pentru a participa la slujba Privegherii şi la Sfânta Liturghie“, a spus arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 704
Id: 22108
Data: May 23, 2012
Imagine:
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a parohiei Gara Veche din Piatra Neamţ şi-a serbat luni hramul. Programul liturgic a început duminică seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de 34 de preoţi. Credincioşii .....
Data: May 23, 2012
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri şedinţa preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1. Referatul cu tema „Privire interconfesională asupra Tainei Sfântului Maslu“ a fost expusă de pr. Georgică Porfir de la .....
Data: May 23, 2012
Casa de Cultură a Sindicatelor Iaşi va găzdui sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 12:00, concertul caritabil „Zâmbeşte, copile!“, organizat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“, cu binecuvântarea Înalt .....
Data: May 23, 2012
În Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ din parohia Flipeşti a avut loc ieri şedinţa administrativă cu preoţii Protopopiatului Buhuşi. Programul întrunirii a început cu slujba Sfintei Liturghii săvârşită de către un sobor de .....
Data: May 23, 2012
Tema concursului la etapa naţională a fost „În Şcoală şi în Biserică - educaţie pentru viaţă“. Filmul realizat de reprezentantul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului s-a intitulat „Biserica şi Şcoala - punţi ale copilăriei spre viaţa .....
Data: May 23, 2012
În cadrul şedinţei de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, din data de 16 mai 2012, au fost analizate cele două dosare de transfer depuse pentru ocuparea Parohiei Buhăceni, Protopopiatul Botoşani. În urma analizei, părintelui .....
Data: May 23, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Manastire Sinaia - 4. Troparul Adormirii Maicii Domnului
Sfanta Manastire Sinaia - 9. Apostoli de la margini
Sfanta Manastire Sinaia - 10. Aparatoare Doamna
Sfanta Manastire Sinaia - 7. Cuvant bun
Sfanta Manastire Sinaia - 3. Nascatoare de Dumnezeu Fecioara
Sfanta Manastire Sinaia - 13. Versuri din Psalmi
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).