Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna Brusturi şi-a serbat marţi hramul.
Aşezământul monastic poartă numele şi de „Mănăstirea Eroilor”, deoarece este construită în memoria miilor de ostaşi căzuţi în pădurile din apropiere.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați și exarhul mănăstirilor din Zona Neamț.
Cu ocazia hramului, a fost lansată monografia Mănăstirii, care a fost publicată la Editura Doxologia.
Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” – Brusturi este situată în locul unde în Al Doilea Război Mondial a avut loc o ambuscadă în care au murit într-o singură noapte peste 14.000 de ostaşi români, ruşi şi germani.
Pentru a păstra vie jertfa ostaşilor, în curtea mănăstirii s-a construit şi un monument cu două tunuri de o parte şi de cealaltă.
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a participat miercuri la deschiderea festivă a noului an școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală.
PS Ieronim a oficiat o slujbă de Te Deum pe esplanada seminarului. După rugăciunile de .....
Data: Sep 15, 2021
„Să nu le ocoliți pe mamele singure”, a fost îndemnul transmis de Mitropolitul Ioan la
Data: Sep 15, 2021
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, s-a născut în urmă cu 50 de ani, în ziua de 16 septembrie. Ierarhul este originar din localitatea Chelmac, județul Arad.
Biografie
Părinții Constantin și .....
Data: Sep 16, 2021
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit marţi paraclisul din lemn al Mănăstirii Pătrăuţi.
.....Data: Sep 16, 2021
În predica rostită marți la o sfințire de biserică, Episcopul Hușilor a subliniat diferența de atitudine care era pe Golgota între oamenii batjocoritori și Hristos care tăcea și primea totul cu dragoste.
Ierarhul a constatat că „la picioarele Crucii .....
Data: Sep 16, 2021
Editura Basilica a Patriarhiei Române publică „Ce este Teologia?”, de Jean-Claude Larchet – unul dintre puținele studii consacrate metodologiei teologiei ortodoxe, așa cum își introduce lucrarea autorul însuși.
Volumul a fost tradus din limba .....
Data: Sep 16, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).