Manastirea Sfantul Vasile cel Mare din Bodesti, judetul Neamt isi va sarbatori hramul

In fiecare an, in ziua de 30 august, Manastirea 'Sfantul Vasile cel Mare' din localitatea Bodesti, judetul Neamt, isi sarbatoreste al doilea hram, pe Sfantul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Anul acesta, sarbatoarea vine cu inmultita bucurie, datorita prezentei moastelor Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, care vor fi aduse pe data de 27 august, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, de la Manastirea 'Sfintii Trei Ierarhi' din Iasi si vor fi puse spre inchinare pana pe data de 30 august. Manastirea 'Sfantul Vasile cel Mare' a luat fiinta ca schit de calugari, sub jurisdictia Manastirii Bistrita, in anul 1996. Locul bisericii actualului asezamant a fost sfintit la 4 august 1996, de catre Preasfintitul Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Lucrarile de ridicare a asezamantului s-au facut cu purtarea de grija a arhim. Ciprian Zaharia. In iunie 2007, asezamantul a fost ridicat la rang de manastire, iar la 30 august, in acelasi an, biserica si paraclisul au fost sfintite de catre Preafericitul Daniel, impreuna cu un sobor de 12 arhierei, care au participat, la Manastirea Secu, la slujba de canonizare a Sfantului Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei. Cu prilejul acestui eveniment, manastirea a primit o particica din moastele Sfantului Ierarh Varlaam, acesta devenind, impreuna cu Sfantul Vasile, ocrotitor al asezamantului. In prezent, obstea manastirii numara zece vietuitori. Slujbele prilejuite de hramul din acest an al asezamantului se vor desfasura dupa urmatorul program liturgic: - vineri, 27 august, ora 15:00: vor fi aduse de la Manastirea 'Sfintii Trei Ierarhi' din Iasi moastele Sfantului Ierarh Vasile. Moastele vor ramane spre inchinare pana luni, 30 august;- sambata, 28 august, ora 8:00: se vor oficia Acatistul Sfantului Vasile cel Mare, Ceasurile si Sfanta Liturghie, iar la ora 18:00 va avea loc Slujba Privegherii, in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul;- duminica, 29 august, ora 8:00: Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul, Ceasurile, Sfanta Liturghie si se vor citi Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, iar la ora 18:00 va avea loc Slujba Privegherii, in cinstea Sfantului Ierarh Varlaam, care va fi oficiata de arhim. Horia Nichifor, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, ca delegat al Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Teofan, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi;- luni, 30 august, ora 8:00: vor fi oficiate Acatistul Sfantului Ierarh Varlaam, Ceasurile. Sfanta Liturghie va fi savarsita de Preasfintitul Calinic Botosaneanul. In cursul zilei de 30 august, dupa Sfanta Liturghie, moastele Sfantului Ierarh Vasile cel Mare vor fi duse la Manastirea 'Sfintii Trei Ierarhi' din Iasi.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1172

Id: 8627

Data: Aug 25, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).