La Brasov, sarbatoarea Nasterii Sfântului Ioan Botezatorul a avut loc într-un context cultural deosebit, prin organizarea, la Libraria „St. O. Iosif“, a unei triple lansari de carte, informeaza “Ziarul Lumina”.Sarbatoarea a continuat, apoi, la Casa de Cultura a Studentilor din Brasov, cu un spectacol de muzica si poezie, precum si cu o serie de conferinte dedicate comemorarii Sfintilor Martiri Brâncoveni.Libraria „St.O.Iosif“ din Brasov a gazduit trei lansari de carte, eveniment care s-a bucurat de prezenta unui numeros public, în care s-au aflat si slujitori ai sfintelor altare din Brasov si împrejurimi.Astfel, primul volum lansat a fost „Ultimul Constantin - romanul Brâncovenilor“, scris de Ileana Toma, aparut în cea de-a patra editie, la Editura „Cuvântul Vietii“ a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, având în prefata binecuvântarea si recomandarea catre cititori a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. Editura brasoveana „Suflet Transilvan“ a lansat alte doua carti ale scriitoarei Ileana Toma, „Parintele Alexie - preotul lui Dumnezeu“ si romanul „Marea Fuga“, ambele în a doua editie. În deschidere, parintele Costin Butnar, paroh la Teliu Vale si presedinte al Asociatiei „Suflet Transilvan“, a prezentat invitatii si a multumit gazdei evenimentului, Ana Onita.Gheorghe Danut Benga, protopopul Brasovului, a prezentat romanul „Ultimul Constantin“, subliniind importanta cunoasterii ziditoare a vietii si lucrarii Sfintilor Martiri Brâncoveni. Despre cartea „Parintele Alexie - preotul lui Dumnezeu“ a vorbit Sorin Şerban, protopopul de Sacele, subliniind importanta suportului spiritual si moral pe care l-a oferit societatii românesti în timpul comunismului Biserica Ortodoxa Româna. Profesorul Virgil Borcan a redat câteva fragmente din romanul „Marea Fuga“, pentru a sublinia apasarea prin care a trecut poporul român în acea epoca, recomandând lectura cartii pentru formarea unei opinii corecte asupra trecutului.
Spectacol dedicat Brâncovenilor
Apoi, tot în cadrul sarbatorii Nasterii Sfântului Ioan Botezatorul, la Casa de Cultura a Studentilor din Brasov au fost comemorati Sfintii Martiri Brâncoveni printr-o manifestare organizata de ASCOR Brasov împreuna cu Asociatia „Suflet Transilvan“ a Parohiei Teliu-Vale, Protopopiatul Sacele, care au prezentat publicului un spectacol de cântec si poezie, cu încarcatura spirituala si patriotica. În cadrul evenimentului au fost sustinute trei conferinte, de catre parintele profesor Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Şcoli Românesti din Şcheii Brasovului, de catre parintele profesor Ovidiu Moceanu si scriitoarea Ileana Toma.„Ne-am propus si nadajduim ca am si reusit sa aratam, celor prezenti în sala dovedita neîncapatoare, ca Sfintii Brancoveni si-au asumat martirajul pe deplin constienti, ca o marturisire suprema a iubirii fata de Mântuitorul Iisus Hristos Cel rastignit si înviat“, a declarat parintele Costin Butnar, organizatorul si prezentatorul evenimentului.Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 590
Id: 41922
Data: Jun 26, 2014
Imagine:

Data: Jun 26, 2014

Data: Jun 26, 2014

Data: Jun 26, 2014

Data: Jun 26, 2014

Data: Jun 26, 2014

Data: Jun 26, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).