]]>Sărbătoarea Nașterii Domnului, în ciuda caracterului comercial dobândit în ultimele decenii, rămâne una dintre cele mai iubite sărbători din Occident. Pentru lumea occidentală praznicul Nașterii Domnului rămâne prin excelență o sărbătoare a familiei. În această situație, românilor le lipsește mersul la colindat, atmosfera de bucurie din orașele românești, dar, mai ales, de pe ulițele satului, unde toți se bucură, începând cu cei mai mici și-și manifestă bucuria prin intonarea colindelor tradiționale. Departe de casă, românii ortodocși încearcă să retrăiască bucuria sărbătorii, participând la sfintele slujbe, cântând colindele învățate de la părinți și bunici, și gustând bucatele tradiționale. Acest lucru s-a întâmplat și la München în parohia ortodoxă română “Nașterea Domnului” din capitala bavareză, la fel ca și-n ultimele patru decenii, a precizat Părintele paroh Alexandru Nan. În prima zi de Crăciun, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Părintele Alexandru Nan în mijlocul unei biserici arhipline, în ciuda faptului că multe dintre familiile active în viața comunității se află, pe perioada sărbătorilor, în România. După citirea Scrisorii pastorale a Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, intitulată Educația religioasă, a urmat un spectacol de Crăciun susținut de către copiii Școlii parohiale, sub îndrumarea învățătoarei Camelia Stoica. La sfârșitul spectacolului, copiii au primit daruri din partea lui Moș Crăciun. În a doua zi de Crăciun, parohia „Nașterea Domnului“ și-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către PS Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Germania, Austria și Luxemburg, înconjurat de pr. dr. Mircea Basarab, fost paroh al acestei comunități, pr. prot. Alexandru Nan, actualul paroh și de către pr. Ioan Marius Turcu (Parohia Waldkraiburg), pr. Sergiu Rusu (Parohia Freising) și pr. Iulian Mihai (Centrul bisericesc München). A urmat apoi o agapă, unde copii și tineri ai parohiei au intonat la instrumente (trompetă, vioară) mai multe colinde și alte cântece. Atmosferă de bucurie a continuat, toți cei prezenți cântând mai multe colinde tradiționale și savurând bucatele pregătite cu multă dragoste de către credincioasele parohiei, sub directa îndrumare a doamnei preotese Daniela Nan. Sărbătoarea a continuat a treia zi de Crăciun, când Sfânta Liturghie a fost oficiată în cinstea Sfântului Arhidiacon și Mucenic Ștefan, de către fostul și actualul paroh.
Download: Click for download attached file: Manifestari de hram la München, Germania
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 594
Id: 59882
Data: Dec 29, 2015
Imagine:
]]>Palatul Patriarhiei se va deschide în curând publicului larg. În clădirea reabilitată recent va funcționa un muzeu și se va amenaja un punct de informare turistică. .....
Data: Dec 29, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului au fost dăruite cadouri copiilor participanți la sfintele slujbe din zilele Crăciunului, în parohiile de .....
Data: Dec 29, 2015
]]>În Duminica după Naşterea Domnului, 27 decembrie 2015, biserica Parohiei „Sfântul Dumitru“ – Uzină din Focşani a fost neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor veniţi să .....
Data: Dec 29, 2015
]]>La Târgovişte, s-au celebratsâmbătă, 26 decembrie 2015, 16 ani de arhipăstorirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi MitropolitNifon, pe tronul mitropolitan al .....
Data: Dec 29, 2015
]]>Sute de credincioşi au prăznuit, vineri, 25 decembrie 2015, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău. Sfânta .....
Data: Dec 29, 2015
]]>În ziua Praznicului Naşterii Domnului, 25 decembrie 2015, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către un sobor de preoţi şi diaconi, sub .....
Data: Dec 29, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).