Manifestari inchinate mamei creștine in Centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului

Continuând o frumoasa tradiție inițiata anul trecut, și în acest an, la praznicul Bunei Vestiri, membrii centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului au omagiat prin diverse manifestari de suflet ziua mamei creștine, dupa modelul de smerenie și ascultare oferit de Maica DomnuluiAstfel, la Moldova Noua, membrii Centrului de tineret „Sf. M. Mc. Gheorghe” din localitate au susținut un recital de poezii și cântece închinate Maicii Domnului și mamei creștine chiar în biserica parohiala, care o are drept ocrotitoare – „Adormirea Maicii Domnului”. Plini de bucurie, membrii centrului de tineret, coordonați de parintele Laurențiu Panciu, alaturi de alte grupe de elevi din localitate, au oferit flori mamelor, bunicilor și tuturor credincioaselor din biserica. În mijlocul copiilor s-a aflat și poetul local Mihai Leonte care a ținut un frumos cuvânt de omagiere a mamei autentice românce, și a premiat apoi 6 copii care au alcatuit referate despre ce înseamna pentru ei Maica Domnului. La final toți copii au primit premii din partea organizatorilor.La Oravița, în biserica parohiala „Sf. Ilie Tesviteanul”, membrii centrului de tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina” au participat în ajunul praznicului Bunei Vestiri la slujba Vecerniei cu Litie, alaturi de mamele lor. La finalul slujbei, în cadrul unui moment emoționant intitulat sugestiv „Mulțumesc... mama!”, au oferit flori și un smerit „mulțumesc” celor care le-au dat viața, dar și celorlalte credincioase prezente.Și membrii Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Moniom – Reșița au marcat în mod festiv în biserica parohiala ziua mamei creștine în cadrul unui program artistic intitulat „Flori din gradina Maicii Domnului”. Dupa ce au asistat la Acatistul Bunei Vestiri, copiii au oferit un program de poezii și cântece, precum și momente de suflet în care au avut ocazia sa aduca mulțumiri mamelor lor, într-un cadru plin de emoție, împodobit cu flori și lacrimi de bucurie. În final, teologul Claudiu Murariu, invitatul serii, a interpretat cu multa sensibilitate câteva cântece închinate mamei compuse special pentru acest eveniment, iar copiii au oferit flori, diplome și ecusoane cu icoana praznicului, atât mamelor lor, cât și tuturor credincioaselor din biserica.(Articol realizat de Darius Herea)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 335

Id: 39209

Data: Mar 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei