Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, aflată în Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi, îşi serbează joi, 8 noiembrie, hramul. Mâine- seară, de la ora 17:00, se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoţi. La final, credincioşii prezenţi vor primi câte un pachet cu alimente. Joi dimineaţă, programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori. Răspunsurile la strană vor fi oferite de Corul „Laudate Dominum“ al parohiei. La final, va fi inaugurat un centru social, aflat în apropierea bisericii. Aici vor primi hrană caldă studenţii orfani din Campusul „Tudor Vladimirescu“.
Vineri, 9 noiembrie, credincioşii din parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Tudor Vladimirescu şi enoriaşii parohiei „Sfinţii Voievozi“ - Roşca din cartierul ieşean Tătăraşi vor merge într-un pelerinaj la Mănăstirea Hadâmbu. „Dorim astfel să mulţumim Maicii Domnului pentru toate darurile revărsate asupra noastră. Prin acest pelerinaj dorim să creăm alături de enoriaşii parohiei «Sfinţii Voievozi» - Roşca un moment de comuniune cu sfinţii“, a relatat pr. paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 18:00, Corul „Laudate Dominum“, dirijat de Ion Ioan, va susţine în aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu“ din Iaşi un concert de cântări religioase şi folclorice. „Concertul este dedicat tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil“, a spus pr. paroh Florin Chirilă. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 25658
Data: Nov 6, 2012
Imagine:
La trecerea la cele vesnice a Preafericitului Parinte Maxim,Patriarhul Bulgariei, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel atransmis un mesaj de condoleante pe care il redam in cele ceurmeaza:Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare,Preasfintitului Parinte NAUM, Episcop-vicar, Secretarul .....
Data: Nov 6, 2012
In perioada 6-8 noiembrie 2012, in cadrul Complexului Muzeal"Palatele Brancovenesti" din Mogosoaia, au loc atelierul deschissi expozitia intitulate "Icoana bizantina - traditie simodernitate", informeaza "Ziarul Lumina". Deschiderea oficiala areloc astazi, la ora 11:00, cand se va savarsi si .....
Data: Nov 6, 2012
Credinciosii Parohiei bucurestene Zlatari care s-au implicat inorganizarea hramului bisericii din acest an s-au imbogatitduhovniceste printr-un pelerinaj la o serie de lacasuri de cult dinEpiscopia Giurgiului, informeaza "Ziarul Lumina". Pelerinajul a avutloc sambata, 3 noiembrie, cand in .....
Data: Nov 6, 2012
Cu ajutorul credinciosilor din cadrul Episcopiei Ortodoxe Romane dinAmerica, s-au colectat 16.000 de dolari care vor fi trimisielectronic in contul Patriarhiei Romane pentru a sprijini lucrarilela Catedrala Mantuirii Neamului, informeaza "Ziarul Lumina". Inacest context, Inalt Preasfintitul .....
Data: Nov 6, 2012
Clericii din protopopiatele I, II si III Capitala, Ilfov Nord siIlfov Sud, impreuna cu preotii de caritate din Bucuresti siIlfov, s-au intrunit ieri, 5 noiembrie, in Aula Magna "TeoctistPatriarhul" a Palatului Patriarhiei, in cadrul Conferinteipastoral-misionare semestriale de toamna, .....
Data: Nov 6, 2012
In Duminica a XXII-a dupa Pogorarea Sfantului Duh, credinciosiiParohiei Draguseni, Protopopiatul Targu Bujor, judetul Galati, auparticipat la sfintirea bisericii parohiale din localitate, aflatasub ocrotirea Maicii Domnului si a Sfantului Ierarh Nicolae. Slujbaa fost oficiata de catre Inalt .....
Data: Nov 6, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Manastirea Camarzani - Sfanta Liturghie a Invierii I
Theodoros Vassilikos - Paraclisul Maicii Domnului - greaca
Corul Bisericii Ortodoxe Buna-Vestire, Brasov - Cantari duhovnicesti
Corul Manastirii Vatoped - Slujba Invierii
Corul Bisericii Sfantul Nectarie Iasi - Cantarile Sfintei Liturghii
Concertul traditional de colinde Rasaritul Cel de Sus (2012) Trinitas TV
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).