Mantuitorul ne indeamna sa ne ridicam din moarte spirituala și indiferența, spune PS Timotei

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București. În omilia sa, el a spus că, prin Evanghelia învierii fiului văduvei din Nain, Mântuitorul ne îndeamnă să ne ridicăm din moarte spirituală și indiferență.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit că Mântuitorul a înviat din morți trei persoane. Două  dintre ele, Lazăr și fiica lui Iair, Îi erau apropiate și le-a înviat la rugămintea celor din jur.

„De această dată, însă, Mântuitorul nu a fost chemat, nici așteptat”, a remarcat ierarhul. „Înviindu-l din morți pe acest tânăr și dându-l mamei lui, a vrut să ne învețe că moartea nu este ultima filă a existenței noastre.”

Învierea ca întoarcere în Biserică

„Părinții Bisericii ne spun că tânărul acesta îi reprezintă pe toți cu oamenii care au păcătuit și care se îndreaptă către locuința morților. Tot părinții bisericii ne spun că… gestul de a-l încredința mamei reprezintă de fapt dorința Mântuitorului de a-i încredința pe toți aceștia Bisericii, Mama noastră duhovnicească, a tuturor”, a subliniat părintele episcop vicar.

„Încredințarea unui om Bisericii pentru îndreptarea lui, pentru revenirea la viață sau pentru învierea din moartea păcatului este cea mai mare minune, mai mare decât aceea a învierii morților.”

„De aceea, părinții Patericului ne-au spus că mai mare este cel care-și vede propriile păcate decât cel care înviază morții”, a adăugat el.

Moartea spirituală ca lipsă de empatie

În continuare, ierarhul a vorbit despre moartea spirituală ca îndepărtare, răcire față de Dumnezeu și oameni:

„Moartea aceasta spirituală care încearcă să cuprindă tot mai mulți oameni este marea problemă a societății în care trăim noi. De aceea, Mântuitorul, în fiecare duminică, la liturghia care Îi este închinată, ne îndeamnă să ne ridicăm dintr-o astfel de stare, să revenim la drumul cel bun și la căutarea și împlinirea cuvintelor Evangheliei Sale.”

„Mântuitorul Hristos ne îndeamnă pe toți deopotrivă să fim solidari și atenți cu cei care-și plâng morții”, a adăugat Preasfințitul Părinte Timotei. „Oare câți dintre noi mai găsesc timp ca să plângă cu cei ce plâng?”, s-a întrebat el, menționând cazurile tot mai dese în care copiii aflați la muncă în străinătate nu mai ajung la înmormântarea părinților.

„Nu cumva ne-am schimbat și nu mai avem nici măcar recunoștința pe care o datorăm părinților?”, a subliniat ierarhul.

„Evanghelia de astăzi, iubiți credincioși, este nădejdea că într-o zi și noi vom învia, că moartea nu este ultima realitate, că moartea este doar o trecere”, a adăugat el. „Învățătura Bisericii noastre ne spune că, dincolo de această viață trecătoare, este una veșnică.”

„Ne rugăm Mântuitorului Hristos ca, înainte de moartea noastră fizică, să ne elibereze din moartea sufletească, dintr-o stare de amorțire și de îndepărtare de El”, a încheiat ierarhul.

Foto credit: Mănăstirea Radu Vodă

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 182

Id: 71622

Data: Oct 18, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).