Maratonul Copiilor la Chisinau

]]>La Chişinău a fost organizat, în perioada 31 octombrie - 01 noiembrie 2015, evenimentul intitulat Maratonul copiilor, după cum aflăm dintr-un comunicat de presă emis de Misiunea Socială DIACONIA a Mitropoliei Basarabiei. O sută de copii, împreună cu părinții lor, s-au mobilizat într-o acţiune de solidarizare cu familiile de refugiaţi interni din Ucraina. Suma adunată în urma maratonului, 13.000 de lei reprezintă distanţa totală alergată de către participanţi şi convertită de părinţii acestora în lei. Evenimentul a fost organizat de Misiunea Socială DIACONIA în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova. Înarmați cu multă energie, pasiune, dar și responsabilitate, cei micuți au alergat repartizaţi în patru curse, în funcție de vârstele participanților. Deşi distanța sugerată de căte organizatori a fost de cel mult patru cercuri, micuții au ținut să alerge și mai mult, astfel, depășindu-și orice limite de implicare. În medie, copiii au alergat o distanță de 600 metri. La final de cursă, participanții au primit de la organizatori un bilet pe care era înregistrată distanța alergată. Acest bilet a fost înmânat părinților care, ulterior, au transformat metrii alergați în bani ce urmează să fie donați familiilor de refugiați interni din regiunea Odesa (Ucraina). Pentru fiecare metru alergat, părinții au scos din buzunar o sumă de 0,25 lei. „Acest evenimentul este o lecție de solidaritate și bunătate. Este o lecție ce alungă din sufletele noastre răutatea, egoismul și aduce cu ea lumina, bucuria și sfințenia”, a precizat Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop Vicar al Mitropolia Basarabiei. „Maratonul Copiilor este o dovadă că lucrurile mari se fac prin gesturi mici, dar multe. Maratonul ne confirmă că noua generație poate deveni mai bună și această valoare poate face parte din viața cotidiană a fiecăruia. Printr-un efort comun suntem capabili să salvăm destinele oamenilor aflați la grea încercare”, a precizat Igor Belei, director Misiunea Socială Diaconia. În cadrul evenimentului, participanții au avut parte de ateliere de creație, face-painting, jocuri etc. La finele maratonului, copii au primit diplome și cadouri din partea partenerilor.

Download: Click for download attached file: Maratonul Copiilor la Chisinau

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 350

Id: 57620

Data: Nov 3, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei