]]>La apelul responsabililor principalelor culte religioase din regiunea franceză Alsacia – catolici, protestanţi, ortodocşi, israeliţi, musulmani, budişti şi hinduşi -, sute de persoane au participat marţi, 28 octombrie, la un marş interreligios al solidarităţii frăţeşti pentru combaterea fanatismului şi a persecuţiilor pe criterii religioase care se observă tot mai des, în ultima vreme, în mai multe părţi ale lumii, informează “Ziarul Lumina”. Manifestanţii s-au întâlnit la sediul regiunii Alsacia, de unde au plecat în linişte, fără slogane sau banderole, către Consiliul Europei, pentru a afirma „de manieră solemnă şi frăţească” refuzul „discriminării şi al integrismelor care se folosesc de religie pentru a comite fapte inacceptabile”. Odată ajunsă la Palatul Europei, coloana de participanţi a fost primită de doamna Carole Reich, directorul Departamentului pentru dialogul intercultural şi interreligios în Europa. La tribuna pregătită din timp s-au perindat apoi cei şapte reprezentanţi ai principalor culte existente în Alsacia, care au reiterat câteva din principiile ce-i animă: „credinţa religioasă îl face pe om mai bun”, „numai mergând împreună avansăm”, „direfenţele ne ajută să ne îmbogăţim reciproc”, „combaterea ignoranţei aduce cu sine mai multă înfrăţire” etc. În numele comunităţilor ortodoxe din Alsacia a vorbit preotul Vasile Iorgulescu, delegatul Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa pentru dialogul interconfesional şi interreligios din Răsăritul Franţei: „Comunităţile ortodoxe din Strasbourg se alătură cu convingere acestui marş interreligios, care a pornit în mod simbolic de la «Casa Regiunii», punct de convergenţă armonioasă între culturile şi religiile prezente în Alsacia, şi s-a îndreptat către Consiliul Europei, platformă de prestigiu a dialogului intercultural şi a Drepturilor Omului. Dorim, în felul acesta, să ne manifestăm solidaritatea cu fraţii persecutaţi peste tot în lume, dintre care mulţi sunt nevoiţi să-şi părăsească pământul strămoşilor şi să ia calea pribegiei. Gândurile noastre solidare şi rugăciunile îngemănate îi însoţesc. Anul trecut, Europa a comemorat 1700 de ani de la Edictul de la Milano, care, punând capăt persecuţiilor împotriva creştinilor, marca începutul unei ere noi în istoria nu numai a creştinismului, ci a întregii omeniri. Or, în epoca noastră, constatăm faptul că, în multe părţi din lume, persistă exacerbări ale fanatismului şi violenţei în numele religiei şi al lui Dumnezeu, accente de fundamentalism religios, calomnii şi defăimări a căror ţintă este diferenţa religioasă, dar şi faptul inadmisibil de a se servi de apartenenţa religioasă în folosul unor obiective care invalidează capacitatea religiilor de a fi factori de pace şi actori ai înfrăţirii. Tradiţia ortodoxă pune cu precădere accentul pe cuvintele din Epistola Sfântului Apostol Ioan, care afirmă că dragostea pentru frate este dovada dragostei noastre pentru Dumnezeu: «Dacă cineva spune Îl iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele lui îl urăşte, acela este mincinos. Într-adevăr, cel care nu-şi iubeşte fratele, pe care-l vede, nu poate iubi nici pe Dumnezeu, pe care nu-L vede». Acelaşi lucru îl vor afirma ulterior şi Părinţii Bisericii în cuvinte concise: «Cel care-L iubeşte pe Domnul şi-a iubit mai întâi fratele. Căci ceea ce vine pe urmă este continuarea a ceea ce a precedat» (Sfântul Ioan Scărarul). Să păstrăm vii în cuget cuvintele rostite recent de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care afirma citând un alt mare teolog ortodox (Jean Zizioulas): «Nici o credinţă religioasă nu-şi justifică existenţa afirmând că este singura care deţine adevărul. Ea trebuie să arate că nu există pentru a-i aservi pe alţii, ci pentru a elibera fiinţa umană, pentru a răspunde la întrebările sale existenţiale fundamentale»”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 533
Id: 44903
Data: Oct 31, 2014
Imagine:
]]>Actorii de la Civic Art din Bucureşti au susţinut joi, 30 octombrie, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, piesa de teatru intitulată „Plecare fără .....
Data: Oct 31, 2014
]]>În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”. Mâine, în toate .....
Data: Oct 31, 2014
]]>Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" din Essex, Anglia, revine în România la sfârșitul acestei săptămâni. Acesta va susține în Capitală .....
Data: Oct 31, 2014
]]>56 de preoți din cele 4 eparhii ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au susținut, astăzi,examenele pentru obținerea definitivatuluiși gradului al doilea. Evaluarea s-a desfășurat la .....
Data: Oct 31, 2014
]]>Duminică, 02 noiembrie, când facem pomenirea Sfinţilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist, Biserica Ortodoxă se va afla în cea de a XXII-a duminică după .....
Data: Oct 31, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).