Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Bucuresti a organizat duminica seara traditionalul Mars al Colindatorilor. Acesta s-a desfasurat pe traseul Piata Romana - Piata Universitatii.Scopul organizarii acestui eveniment este acela de a promova colindele românesti si de a pomeni eroii neamului.„Dupa ce biserica Sfântul Nicolae, fosta biserica Rusa, a devenit Paraclis Universitar, pentru ca în ianuarie 1992 a devenit primul paraclis universitar din România, din 1993, împreuna cu studentii am organizat Craciun studentesc în Universitatea de aici vis-a-vis de biserica si dupa aceea am gaândit ca ar fi foarte bine sa iesim la un colindat. Şi pentru faptul ca erau studenti multi, era o emulatie deosebita atunci evident mai mare decât astazi, am plecat practic într-un mars fara sa ne gândim ca vom organiza Marsul colindatorilor. Şi de atunci în fiecare an se organizeaza înainte de a pleca studentii în vacanta un concert de strada în stil studentesc si ascorist, în sensul ca studentii colinda folosind colinde traditionale pe care ei le-au cules din diferite zone, si le-au însusit si doresc sa le împartaseasca si celorlalti“, a spus Pr. Vasile Gavrila, coordonatorul A.S.C.O.R. Bucuresti.Slujba de pomenire din Piata Universitatii a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor.Marsul Colindatorilor se organizeaza din anul 1992, de când a fost înfiintat A.S.C.O.R.-ul.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 617
Id: 36610
Data: Dec 15, 2013
Imagine:

Data: Dec 15, 2013

Data: Dec 15, 2013

Data: Dec 15, 2013
Data: Dec 15, 2013

Data: Dec 15, 2013

Data: Dec 15, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Stelian Tofana - Duminica a 3-a din Post - a Sfintei Cruci
Pr Stelian Tofana - Bogatul nemilostiv si saracul Lazar
Pr Stelian Tofana - Sfanta Treime p1
Pr Stelian Tofana - Tamaduirea femei garbove - mustrarea fatarnicilor de ieri si de azi
Pr Stelian Tofana - Bogatul caruia i-a rodit tarina
Pr Stelian Tofana - Pilda semanatorului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).