La 15 mai 1948, printr-un ordin al ministrului afacerilor de interne, serviciile speciale au trecut la o ampla campanie de arestari in randurile legionarilor, dupa tabele intocmite in arhivele fostei Sigurante burgheze. Insa, pe langa legionarii cunoscuti in evidentele fostelor organe de represiune, autoritatile comuniste au considerat ca este momentul sa inceapa instalarea terorii in randul celor care reprezentau viitorul tarii, adica in randul tinerilor. Arestarea tineretului studentesc, dar si a celui liceal facilita masurile luate de regim de reformare a invatamantului in oglinda cu cel stalinist, prin inchiderea a numeroase scoli si transformarea altora dupa un tipar menit sa fie permanent controlat si manipulat in interesul partidului unic. Numai pentru faptul ca ideile democratice ale regimului nu-si faceau loc in marile scoli romanesti sau pentru ca numerosi tineri activasera in organizatiile de tineret ale partidelor istorice sau in alte asociatii studentesti, sub acuzatia de activitate legionara, au fost operate arestari la facultatile si academiile de teologie. Consecinta imediata a acestor operatiuni ale Sigurantei comuniste a fost inchiderea scolilor teologice. Dupa acelasi scenariu s-au efectuat arestari in multe alte scoli liceale si universitare. Un astfel de caz este cel al tanarului Constantin Voicescu, care in anul 1948 era student la Facultatea de Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti. Pentru legaturi cu alti tineri, dintre care unii activasera in Fratiile de Cruce, la 20 ianuarie 1949 a fost arestat, anchetat in conditii extreme si condamnat prin Sentinta nr. 538, din 15 aprilie 1949, a Tribunalului Militar Bucuresti, la 4 ani de temnita grea. Dupa respingerea recursului, tanarul Voicescu ajunge la Pitesti, unde incepuse reeducarea orchestrata din umbra de responsabili ai regimului comunist. Se imbolnaveste de TBC, pentru ca in mai 1950 sa fie mutat la penitenciarul sanatoriu de la Tg. Ocna. Aici ia contact cu Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide, condamnati pentru asa-zisa activitate in organizatie politica interzisa, dar care dupa 1946 manifestau o traire crestiuna autentica, dezbracata de orice haina politica. Tanarul Voicescu invata din poeziile crestine care circulau in penitenciar si Evanghelia dupa Ioan raspandita pe bucati de scandura unse cu sapun, practica Rugaciunea lui Iisus, asa cum faceau cei doi, de acum prieteni ai sai, Gafencu si Ianolide. La expirarea pedepsei, Voicescu primeste inca 24 luni de detentie administrativa, fiind totusi eliberat la 14 iunie 1954. In conduita din libertate continua sa caute adevarul de credinta si sa-l traiasca. Isi gaseste un duhovnic in persoana lui Benedict Ghius. Cauta literatura mistica la profesorul Alexandru Mironescu, ii cunoaste pe Daniil Sandu Tudor si Arsenie Papacioc si primeste sfaturi de la profesorul Dumitru Staniloae, care il indeamna sa urmeze Teologia. Se casatoreste, pentru ca dupa absolvirea institutului sa urmeze calea preotiei. Numai ca regimul se pregatea de un nou val de arestari, dupa lichidarea revolutiei de la Budapesta si retragerea armatei sovietice. La 30 octombrie 1958 este arestat din nou si anchetat la Ministerul de Interne. Este inclus intr-un lot de 29 de persoane, sub acuzatia de constituire a unui grup contrarevolutionar. Voicescu este considerat de organele de represiune varful unei grupari a fostilor detinuti de la Tg. Ocna, care in libertate ar fi complotat impotriva regimului prin asa-zise intruniri legionare in timpul vizitelor pe care le facea la manastirile Antim, Plumbuita, la biserici bucurestene sau la diferite ocazii, precum nunti, botezuri sau inmormantari. Este acuzat ca aceasta initiativa o primise la Tg. Ocna de la Ianolide si Gafencu in perspectiva rasturnarii regimului si venirii la putere a legionarilor. La proces, Voicescu refuza sa recunoasca cele declarate in ancheta penala. Cu toate acestea, prin Sentinta nr. 844 din 28 august 1959 a Tribunalului Militar Bucuresti, Constantin Voicescu a fost condamnat la munca silnica pe viata. Dupa respingerea recursului, la 30 decembrie 1959 Voicescu este mutat de la Jilava la penitenciarul Aiud. La 16 ianuarie 1963, printr-o decizie a unei comisii formate din reprezentanti ai Ministerului Justitiei si ai Ministerului Afacerilor Interne, i se comuta pedeapsa la 25 ani munca silnica. La 25 iunie 1964 este eliberat de la Aiud. (Articol realizat de Adrian Nicolae Petcu si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 22 februarie 2013

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 615

Id: 28608

Data: Feb 22, 2013

Imagine: