Membrii Federatiei Internationale 'Crucea Albastra', la Sibiu

Lucrarile Adunarii Generale a Federatiei Internationale Crucea Albastra (FICA), organizate la Sibiu in perioada 8-12 octombrie au culminat ieri, 11 octombrie, cu o conferinta publica. Reprezentatii organizatiilor din cele 42 de tari membre si-au prezentat munca in cadrul unui targ de proiecte, au ascultat mesajele conducerii si au vizitat centrele organizatiei din Romania.Federatia reuneste 42 de organizatii nationale independente, puse sub egida Crucii Albastre si implicate atat in lupta impotriva dependentelor de alcool si de droguri, cat si in preventia consumului de astfel de substante. Majoritatea organizatiilor nationale implica bisericile din tara respectiva intr-o astfel de lucrare misionara si de aceea spiritul ecumenic este vizibil si pus in aplicare in cadrul acestor comunitati.Peste 100 de reprezentanti ai organizatiilor Crucea Albastra din tarile membre s-au aflat la Sibiu, unde au elaborate proiect si strategii in domeniul preventiei si s-au familiarizat cu asa-numita Alchool Policy , strategia de interventie a FICA la nivel politic pentru a reduce urmarile sociale negative ale abuzului si dependentei de alcool.Conferinta publica de ieri, 11 octombrie, a adunat si reprezentanti ai autoritatilor locale, intelectuali, clerici si oamenii implicati in activitatile organizatiei din Romania. Prezidul a fost format din presedintele FICA, Geir Gunderson, presedintele organizatiei din Romania, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, secretarul general FICA, Anne Babb si secretarul delegat Anthony Kazosi. In sala au fost prezenti Preasfintitul Andrei Fagarasanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, prefectul judetului Sibiu, Ovidiu Sitterli, conducerea centrelor de la Şura Mica si Şelimbar, precum si alti multi invitati.Solidari cu cei care sufera In cuvantul de salut, presedintele Geir Gunderson a sintetizat in cateva cuvinte misiunea si motivetia celor care lucreaza in centrele Crucii Albastre.Dorim sa fim solidari cu cei care sufera din cauza abuzului de alcool si substante stupefiante. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit sa fim fideli acestui crez, aproape 150 de ani, de cand Crucea Albastra fost fondata de un pastor elvetian, din Geneva. Acest slujitor al Domnului a descoperit ca cei care sufera de aceasta dependenta sunt marginalizati de societate si chiar de Biserica. A descoperit acest lucru cu inima, cu mintea si a insuflat posteritatii solidaritatea cu acestia , a spus Geri Gunderson.In cuvantul sau, parintelui Constantin Necula a multumit organizatorilor pentru alegerea Sibiului ca oras gazda al adunarii, a prezentat invitatii de seama si a evidentiat structura ecumenica a organizatiei din Romania, un real success al colaborarii dintre Biserica Ortodoxa Romana si cea Evanghelica Luterana.Mesajul de binecuvantare al Inalt Preasfintitului Laurentiu, Mitropolitul Ardealului a fost transmis de PS Episcop Andrei Fagarasanul. Suntem constienti ca aceasta lucrare sociala si pastorala deopotriva, nu poate aduce rezultate optime decat daca este realizata in colaborare inter-profesionala, prin solidaritate umana, prin coeziune sufleteasca si mai ales prin comuniunea tuturor in rugaciune catre Dumnezeu, Izvorul sanatatii si al vietii noastre , a transmis IPS Laurentiu.Prima parte a conferintei s-a incheiat cu mesajul secretarului general Anne Babb, dupa care a avut loc un targ de proiecte, prilej pentru delegatii organizatiilor de a-si prezenta interactiv activitatea in tara respectiva.In dupa-amiaza zilei, oaspetii de la Sibiu au vizitat cele doua centre pe care le detine Crucea Albastra din Romania. In Asezamantul Nazaret din Şura mica, amenajat in fosta casa parohiala evanghelica si in Insula Sperantei din Şelimbar, ambele in apropiere de Sibiu, invitatii au facut cunostinta cu personalul si cu beneficiarii si au aflat mai multe despre modul in care persoanele cu dependente de alcool si stupefiante sunt ajutate sa depaseasca aceste incercari din vietilor lor. La centrul de la Şura Mica a avut loc si un moment festiv la sediul nou, ridicat cu ajutorul FICA si aflat in prag de finalizare.La adunarea de la Sibiu, in ultima zi, vor avea loc si alegeri pentru postul de presedinte al FICA, pentru cele de vice-presedinte si secretar general, dar si pentru membrii din comitetele retelei de organizatii, dupa cum ne informeaza mitropolia-ardealului.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 852

Id: 25064

Data: Oct 12, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).