Acum mai bine de un deceniu, la Editura Cum, din Bucuresti, aparea un volum de interviuri luate mitropolitului Antonie Plamadeala al Ardealului de catre Dragos Şeuleanu si Carmen Dumitriu. Ca autor a numeroase volume de istorie bisericeasca, omiletica si chiar literatura, probabil ca era de asteptat ca insusi mitropolitul sa-si scrie memoriile. Dar poate ca, atunci cand dupa o viata incerci sa rememorezi cele traite, de multe ori ai tentatia sa te autocenzurezi. Din acest motiv poate ca mitropolitul ardelean a preferat sa vorbeasca liber, provocat de jurnalisti care sa-l investigheze amanuntit asupra celor petrecute in timpul vietii. In cele peste 300 de pagini, mitropolitul vorbeste despre viata sa inca din vremea copilariei din Basarabia natala, din satul Stolniceni de pe Cogalnic, cu inceperea Seminarului Teologic la Chisinau si absolvirea lui la Bucuresti, din cauza refugiului de la 1944. Apoi, alaturi de Nicolae Bordasiu, a fost reprezentantul Facultatii de Teologie din Bucuresti in oficiul universitar, care acorda burse si cazare, strangea cotizatiile studentilor membri in organizatia nationala studenteasca. Ne povesteste cum a fost in preajma lui Sandu Tudor, cand acesta a infiintat si a indrumat activitatea asociatiei Rugul Aprins de la Manastirea Antim. De altfel, tanarul Leonida Plamadeala era unul dintre cei 12 studenti pe care monahul Agaton Sandu Tudor dorea sa-i initieze in spiritualitate, in Rugaciunea inimii, ca oameni care sa tina piept regimului comunist-ateu. Tocmai de aceea, un Leonida Plamadeala, Nicolae Bordasiu, Roman Braga si alti studenti de la Teologie si Medicina veterinara aveau sa fie condamnati in 1949 pentru uneltire contra ordinii sociale, o incadrare juridica a asa-zisei activitati legionare de care erau acuzati de autoritatile comuniste. Dar Leonida Plamadeala reuseste sa scape de arestare si marturiseste undeva ca numai asa a scapat de reeducarea de la Pitesti. Reuseste sa-si dea licenta la noul Institut Teologic din Cluj, pentru ca mai apoi, avandu-l nas pe Agaton Sandu Tudor, sa intre in monahism la Prislopul indrumat de parintele Arsenie Boca. Deoarece fusese gasit de autoritati, se muta la Crasna condusa de Sandu Tudor, pentru ca mai apoi sa fie nevoit sa peregrineze la Slatina lui Cleopa Ilie. Este primit de marele duhovnic moldav ca monahul Antonie Teologul si cunoaste reinvierea duhovniceasca din nordul Moldovei, este profesor la scoala monahala de la Rasca si are multe alte responsabilitati, fiind printre putinii calugari cu studii superioare de teologie. Insa organele de represiune il gasesc si-l aresteaza de praznicul Cuvioasei Parascheva din 1954, este anchetat la Bucuresti si Galati, pentru asa-zisa implicare in cazul Vladimiresti si cere rejudecarea procesului din 1949. A fost sansa tanarului monah Antonie sa fie prins intr-o perioada cand represiunea scazuse in intensitate, putand beneficia de un decret din 1955, care ii acorda o reducere a pedepsei. Dupa eliberare isi revede familia, apoi se intoarce la Slatina lui draga. Insa bucuria duhovniceasca este de scurta durata. Fusese condamnat in 1959, iar regimul ii excludea din manastiri mai ales pe cei cu antecedente penale. A fost nevoit sa lucreze la o fabrica de mase plastice din Bucuresti, mereu cu gandul reintoarcerii la viata monahala. Ajutorul a venit din partea patriarhului Justinian, care il trimite cu bursa de studii in Anglia, iar mai apoi il cheama in treapta de episcop-vicar patriarhal. De acum, Antonie Plamadeala incepe o noua etapa a vietii, cea de ministru de externe al Bisericii Ortodoxe Romane, pentru ca mai apoi sa ajunga in scaunul episcopal de la Buzau, iar din 1982 la Sibiu, ca urmas al lui Andrei Şaguna. Şi poate ca meritul sau major in calitate de intaistatator al Bisericii ardelene este ridicarea incintei de la Manastirea Sambata in duhul intaiului ctitor, intr-o perioada in care Bucurestiul cunostea pierderea multor lacasuri de cult. Toate acestea si multe alte amanunte din viata mitropolitului Antonie Plamadeala se gasesc in volumul aparut in 1999, si care astazi poate ca ar trebui republicat intr-o editie ingrijita dupa normele academice. (Articol realizat de Adrian Nicolae Petcu si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 18 februarie 2013)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 641
Id: 28483
Data: Feb 18, 2013
Imagine:

Data: Feb 18, 2013

Data: Feb 18, 2013

Data: Feb 18, 2013

Data: Feb 18, 2013

Data: Feb 18, 2013

Data: Feb 18, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).