Mesajul de condoleanțe transmis de Patriarhul Daniel la inmormantarea Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Patriarhul Daniel in mesajul de condoleanțe transmis la inmormantarea Academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici: „A fost personalitate marcantă a elitei intelectuale romanești”.

Redăm mesajul integral:


Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici
– personalitate științifică marcantă a culturii romanești�

Am aflat cu intristare de trecerea din această viață a domnului academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, in ziua de duminică, 20 august 2023, la onorabila varstă de 100 de ani, personalitate marcantă a elitei intelectuale romanești.

Născut la 6 iulie 1923, in București, fiul lui Grigore Bălăceanu-Stolnici (1876-1967) și al Ștefaniei Riegler (1893-1980), domnul academician Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost membru al familiei vechi boierești a Bălăcenilor, care a aparținut nobilimii pămantene, avand origini care datează incă din secolul al XIII-lea.

Este absolvent al liceului I.C. Brătianu din Pitești, promoția 1941, și al Facultății de Medicină din București, ale cărei cursuri le-a urmat in perioada anilor 1941-1947. Ulterior, in anul 1948, a obținut titlul de doctor in medicină și chirurgie cu teza intitulată Considerații asupra complexului cerebelo-dento-olivar, intocmită sub atenta coordonare a renumitului profesor de histologie Ion T. Niculescu, membru corespondent al Academiei Romane incepand cu anul 1955.

Din punct de vedere profesional, activitatea academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici in domeniul medical a fost vastă și s-a desfășurat in cadrul mai multor spitale din București, dintre care amintim: Spitalul Colentina, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, Spitalul Clinic Dr. Gheorghe Marinescu și Institutul Național de Gerontologie.

In egală măsură, activitatea sa a fost orientată și spre mediul academic, desfășurandu-se, atat in țară, in calitate de asistent universitar la catedra de neurologie a profesorului Nicolae Ionescu-Sisești, din cadrul Facultății de Medicină din București, și de profesor suplinitor la catedra de cibernetică generală a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București, dar și in străinătate, ca profesor asociat al mai multor instituții de prestigiu precum: Universitatea Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Allegre (Brazilia), Universitatea Menedez Pelayo din Santander (Spania), Academia Cataloneză din Barcelona (Spania) și, nu in cele din urmă, la Colegiul de Medicină din Paris.

S-a remarcat, de asemenea, printr-o vastă operă editorială, publicand numeroase studii de specialitate, in limbile romană și franceză, și oferind in acest fel posterității o reală moștenire in spațiul cercetării medicale și interdisciplinare. Totodată, in calitate de descendent al ilustrei familii boierești a Bălăcenilor, a surprins cu succes ampla istorie a familiei din care făcea parte și modul in care aceasta s-a impletit cu istoria țării, in lucrarea intitulată „Saga Bălăcenilor”.

In decursul timpului, recunoscute fiindu-i deosebitele preocupări in domeniul științific, dar și originea sa familială, s-a bucurat de numeroase funcții importante, dintre care amintim: efor testamentar al Așezămintelor Brancovenești (Biserica „Domnița Bălașa”), membru (temporar) al Adunării Naționale Bisericești și al Consiliului Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Romane, membru de onoare al Academiei Romane, director onorific al Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Romane și președinte de onoare al Universității Ecologie din București.

In calitate de efor testamentar al Așezămintelor Brancovenești (Biserica „Domnița Bălașa” din București, care a trecut printr-un amplu proces de restaurare, finanțat din fonduri europene, s-a preocupat ca această biserică să funcționeze la aștep�tările pe care le-au avut ctitorii ei, dand curs conștiinței de epitrop testamentar, indatorat de strămoșii ctitori să readucă in proprietate bunurile confiscate in timpul regimului comunist ateu.

Domnia sa a fost, așa cum am precizat anterior, membru al Adunării Naționale și al Consiliului Național ale Bisericii Ortodoxe Romane, și un sfetnic apropiat al regretaților patriarhi ai Romaniei: Justinian, Iustin și Teoctist, precum și al multor ierarhi din țara noastră, cu care a cultivat relații foarte utile Bisericii și societății. Este bine-cunoscut faptul că domnul academician Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost, de-a lungul vieții, un� apropiat al Bisericii, făcand o constantă din dorința sa de promovare a complementarității dintre argumentarea științifică și revelație sau credință, pe care și-a manifestat-o nu doar după anul 1990, ci și in plin regim comunist.

Anul trecut, 2022, la aniversarea varstei de 99 de ani, in semn de cinstire și recunoștință pentru activitatea sa, i-am conferit domnului academician Constantin Bălăceanu-Stolnici cea mai inaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Romane, Ordinul Crucea Patriarhală, pentru mireni, iar in acest an, 2023, la momentul implinirii varstei centenare, i-am acordat Ordinul Patriarhal Sfantul Ioan Gură de Aur.

Apreciem remarcabila preocupare a domnului academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, dusă de-a lungul intregii sale vieți, pentru promovarea istoriei, culturii și spiritualității țării noastre, valori perene ale neamului romanesc, și, cu profunde sentimente de compasiune pentru cei apropiați, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Invierea și Viața (cf. Ioan 11, 25), să-i ierte robului Său Constantin toate greșelile săvarșite in viața lui, cu fapta, cu vorba sau cu gandul și să primească sufletul său in lumina, pacea și iubirea Impărăției Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam in neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane


Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 202

Id: 78941

Data: Aug 24, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).