Mesajul Patriarhului Daniel cu ocazia aniversarii a 140 de ani de existența a UMF Grigore T. Popa din Iași

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj cu ocazia aniversării a 140 de ani de existență a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat cu acest prilej contribuția Bisericii în efortul comun cu alte instituții de a ajuta pe cei aflați în suferință.

„De-a lungul istoriei naționale, Biserica Ortodoxă Română a unit Liturghia cu Filantropia, rugăciunea cu lucrarea socială. A fost permanent alături de oameni, mai ales în vreme de calamități naturale, epidemii și războaie”, a spus Părintele Patriarh Daniel.


Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași la moment aniversar – 140 de ani de învățământ superior

Mulțumind organizatorilor pentru invitația de a participa la acest eveniment academic, adresăm părintești binecuvântări și aprecieri cu prilejul împlinirii a 140 de ani de învățământ superior în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.

Acest eveniment reprezintă un moment semnificativ în viața academică și culturală, de apreciere a generațiilor de erudiți profesori care au onorat această instituție de învățământ, dar și ocazia de a mărturisi vocația învățământului universitar românesc, în păstrarea identității și promovarea spiritualității neamului românesc și a valorilor autentice, într-o societate aflată într-o continuă schimbare.

În acest context, este necesar să evidențiem valorile permanente ale credinței şi culturii româneşti, mai ales în cadrul unui dialog naţional şi internaţional, unind în mod creator şi înţelept tradiţia cu noutatea, informarea intelectuală cu formarea spirituală, ca bază a dezvoltării unei culturi autentice naționale. Toate acestea înseamnă promovarea unui învățământ deodată academic şi practic, care să răspundă nevoilor şi exigențelor actuale ale societății românești.

De-a lungul istoriei naționale, Biserica Ortodoxă Română a unit Liturghia cu Filantropia, rugăciunea cu lucrarea socială. A fost permanent alături de oameni, mai ales în vreme de calamități naturale, epidemii și războaie.

În timpul Primului Război Mondial, o parte importantă a personalului mănăstirilor a fost instruită pentru a sprijini Serviciul Sanitar al Armatei. Cursuri de infirmerie au fost ținute la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi pentru monahii și monahiile din obștile mănăstirilor Neamț, Agapia, Văratec, Secu, Agafton, Durău.

În august 1916, peste 90 de călugări și călugărițe au plecat la București să sprijine activitatea Serviciului Sanitar al Armatei, alinând suferința celor 50.000 de răniți. Adăpostind refugiați, mănăstirile au fost transformate în spitale și orfelinate ad-hoc, devenind locuri de alinare a suferinței umane.

În Bucureşti, primele locuri pentru îngrijirea bolnavilor au apărut prin grija Bisericii. A devenit o tradiție ca Biserica și Medicina să cultive o strânsă cooperare, care dăinuie și în zilele noastre. În acest sens, acum patru ani am binecuvântat și încurajat introducerea în grila de programe a televiziunii Trinitas TV a unei noi emisiuni medicale, sub genericul Prețuieşte sănătatea, difuzată în fiecare vineri, de la ora 20.00.

Realizată în spitale, clinici, cabinete ale medicilor, emisiunea prezintă cele mai recente descoperiri din lumea medicală, noutăți legislative și informații de interes general despre cele mai frecvente afecțiuni ale omului contemporan.

Totodată, în sprijinul zonei rurale se desfăşoară proiectul Sănătate pentru sate, organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii. Acest proiect, iniţiat şi dezvoltat mai ales de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, aduce multă bucurie în casele locuitorilor de la sate.

Deplasările caravanei Sănătate pentru sate în localităţi rurale au avut ca rezultat, până în prezent, peste 8.000 de beneficiari, în majoritate vârstnici şi copii, care au fost consultaţi medical cu multă atenţie şi mult profesionalism.

Proiectul Sănătate pentru sate reuneşte entuziasmul şi disponibilitatea voluntarilor (dintre care şi mulți medici) cu buna cooperare a preoţilor parohi şi a primarilor din sate, mobilizând astfel populaţia din mediul rural spre a beneficia de consultaţii medicale gratuite.

În spiritul tradițional al învățământului academic românesc, Universitatea are menirea sau vocația să formeze personalități competente și întreprinzătoare, promovând o cunoaștere pentru acțiune, utilă nu doar pentru școală, ci și pentru calitatea vieții umane în societate.

În același timp, ea are și vocația de a fi un spațiu al dialogului și de valorificare a reflecției în întâlnirea dintre știință, filosofie, teologie, medicină, artă și cultură, în perspectiva interdisciplinară a cunoașterii spre folosul vieții umane.

În încheiere, la ceas aniversar, adresăm cuvânt de felicitare și binecuvântare conducerii Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, corpului academic, studenților, masteranzilor și doctoranzilor, rugându-ne Milostivului Dumnezeu să binecuvinteze și să ajute pe toți cei care lucrează în această înaltă instituție academică și contribuie la afirmarea valorilor spirituale, culturale și materiale, la nivel național și internațional. Întru mulți și fericiți ani!

Cu aleasă prețuire și binecuvântare,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 223

Id: 68545

Data: Dec 14, 2019

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).