Mesajul Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adresat participantilor la cel de al XVI-lea Congres Pavleia, 25-29 iunie 2010

Mesajul Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adresat participantilor la cel de al XVI-lea Congres Pavleia, 25-29 iunie 2010:Inaltpreasfintite Parinte Mitropolit Panteleimon,Inaltpreasfintiile si Preasfintiile Voastre,Distinsi participanti,Congresul Teologic International Pavleia organizat de catre sfanta Mitropolie de Veria, Naousia si Kampania, de saisprezece ani incoace, a devenit un punct de referinta in calendarul manifestarilor cultural-religioase inchinate Sfantului Apostol Pavel, in intreaga lume ortodoxa si chiar in toata lumea crestina.Prin consecventa vrednica de toata admiratia cu care este organizat, prin nivelul teologic inalt la care se ridica de fiecare data si prin actualitatea concluziilor formulate in cadrul lucrarilor si propuse Bisericilor Ortodoxe in vederea optimizarii activitatii pastoral – misionare in secolul al XXI-lea, acest Congres ocupa un loc aparte in randul evenimentelor deosebite prin care Ortodoxia da marturie despre unicitatea, sfintenia, sobornicitatea, apostolicitatea si valorile ei eterne.De aceea, multumim Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Panteleimon pentru invitatia de a participa, la lucrarile acestui Congres, prin reprezentantul nostru, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.Tema aleasa pentru acest an, Biserica: institutie si harisma, dupa Sfantul Apostol Pavel, prezinta o importanta exceptionala pentru aprofundarea eclesiologiei si pnevmatologiei pauline din perspectiva misiunii ortodoxe interne si externe actuale. Prin insasi constitutia ei teandrica, Biserica este spatiul in care transcendentul se intalneste cu imanentul, spiritualul cu materia, vesnicia cu timpul, Dumnezeu cu omul, prin credinta in Iisus Hristos, Dumnezeu - Omul, Capul Bisericii. Dinamismul vietii eclesiale traita in institutia divino-umana a Bisericii este redat de Sfantul Apostol Pavel intr-o forma plastica, prin expresiile zidirea Trupului lui Hristos si cresterea zidirii bine alcatuite a Bisericii (cf. Efeseni 2,21; 4,12). Zidirea si cresterea spirituala se realizeaza prin harisma apostoliei, a proorociei, a propovaduirii, a fidelitatii fata de adevar, a pastoririi, a filantropiei, a intelepciunii, a cunoasterii, a deosebirii duhurilor, a curatiei, a ascezei si, mai presus de toate, prin harisma dragostei (cf. I Corinteni 7,7; 12,28-31). Intre modul de traire a credintei de catre crestini si functionarea institutiilor Bisericii, pe de o parte, si darurile Duhului Sfant revarsate asupra credinciosilor, pe de alta parte, este o relatie de interdependenta, de cooperare si daruire reciproca.Aceasta legatura intrinseca are o importanta speciala in Europa de astazi. Asa cum au constatat mari personalitati ale gandirii contemporane, si asa cum, cu durere in suflet, toti putem constata, Europa de azi este in primejdie sa-si piarda sufletul . Criza cu care se confrunta astazi lumea intreaga este, inainte de toate, de natura spirituala si morala. Aceasta criza este generata de absenta trairii in Duh , in Duhul Adevarului si al Comuniunii. De aceea, noi toti trebuie sa luam aminte la indemnul Sfantului Apostol Pavel: Duhul sa nu-l stingeti! (I Tesaloniceni 5,19).Ne rugam ca acest Congres sa fie o adevarata chemare liturgica Intelepciune! Sa luam aminte! . Ca europeni, sa luam aminte, cu intelepciune, la trairea darurilor Duhului Sfant in Biserica lui Hristos si la marturia Bisericii in societatea de azi!Felicitam pe Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Panteleimon pentru consecventa si staruinta in tot lucrul cel bun si dorim tuturor participantilor la lucrari, bucurie de la Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii, in lumina Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Sau Duh, spre slava iubirii lui Dumnezeu Tatal!Cu pretuire si dragoste frateasca in Hristos,† DanielPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 669

Id: 7418

Data: Jun 26, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).