Mihai Eminescu, omagiat la Cluj

Miercuri, 15 ianuarie 2014, s-au împlinit 164 de ani de la nasterea marelui poet român Mihai Eminescu. S-a nascut în anul 1850, în orașul Botoșani. A studiat la școala primara din Cernauți, tot aici a urmat cursurile gimnaziale, iar în 1861 s-a înscris la Școala Naționala de Medicina și Farmacie din București. A studiat, între altele, și la Facultatea de Filozofie din Viena, iar apoi Dreptul, tot aici. În 1866 a publicat poezia „La moartea lui Aron Pumnul”, foarte apreciata de criticii literari. A urmat, pentru Eminescu, o activitate literara bogata și o cariera pe mai multe posturi administrative și culturale. Poetul s-a stins din viața la "Institutul Caritatea" în 15 iunie 1889 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.Ziua Culturii Naționale, marcata la nivelul Patriarhiei RomâneZiua de 15 ianuarie este numita și Ziua Culturii Naționale. Din acest motiv în toate eparhiile Patriarhiei Romane au fost organizate manifestari cultural-artistice. Ele au fost menite sa evidențieze legatura dintre cult si cultura, dintre Biserica si Societate, în viata poporului român. Decizia organizarii unor astfel de manifestari a fost luata de Sfântul Sinod și transmisa tuturor eparhiilor din țara și strainatate. Astfel în marile orașe au fost organizate manifestari specifice cu prilejul comemorarii Poetului Mihai Eminescu.Slujba de Te-Deum la statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului Național ClujCu ocazia omagierii memoriei Poetului National si a sarbatoririi Zilei Nationale a Culturii Române, la Cluj-Napoca a avut loc, începând cu ora 10:00, o ceremonie de depunere de jerbe și coroane de flori la statuia lui Mihai Eminescu din fata Teatrului National. Mulțime de clujeni, reprezentanti ai autoritatilor locale și oameni de cultura au participat la aceasta manifestare. Ceremonia a început cu intonarea Imnului de stat și oficierea unei slujbe de Te-Deum, savârșita de Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul, potrivit Radio Renasterea. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, Parintele Bogdan Ivanov. Cu prilejul comemorarii poetului Mihai Eminescu PS Vasile a transmis un mesaj: “Data de 15 ianuarie 1850, data nașterii pruncului Mihai Eminescu, cel de-al șaptelea fiu al soților Gheorghe și Raluca Eminovici, este consemnata în calendarul culturii românești și universale la un loc de cinste. Acest prunc vine în lume cu o harisma care îi deschide sufletul și mintea pentru a-și contopi ființa cu sufletul neamului sau pentru veșnicie. Prin aceasta rugaciune oficiata astazi am adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru acest dar facut neamului românesc, care în fiecare an, dincolo de aceasta comemorare legata de o data din calendar, ne este dat sa celebram bucuria de a ne împartași de prezența, în sufletul și în conștiința noastra, a omului Mihai Eminescu și a operei sale, destinat sufletului românesc în universalitatea lui. Cultura sa vasta, dragostea fața de natura, aspirațiile sale spre puritate și perfecțiune, dorința de a cunoaște trecutul și viitorul, a facut ca interesul fața de persoana sa și fața de opera lui sa se prelungeasca în timp. Despre autor și opera lui s-au scris multe, sute și sute de tomuri. Prin stralucirea lui în toate genurile literare se contureaza profilul unui om de o complexitate, de o profunzime și de o mare frumusețe. Pe drept cuvânt este numit de Tudor Arghezi “Sfântul Preacurat al versului românesc”. În țara și în strainatate lui Mihai Eminescu i s-au ridicat monumente. Prin geniul sau, prin opera sa, prin lumina și forța iubirii care emana din ființa lui, însușii Mihai Eminescu a donat un monument pentru eternitate. Cel care ajunge sa-l cunoasca nu poate decât sa-l iubeasca ”, a aratat Preasfinția Sa.Momentul omagial a continuat cu depunerea de jerbe și coroane de flori la statuia poetului și s-a încheiat cu un recital de poezie sustinut de mai multi elevi de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din oraș.Ziua Culturii Naționale sarbatorita de Uniunea Scriitorilor ClujȘi Uniunea Scriitorilor, filial Cluj, a organizat o serie de evenimente, care s-au derulat la sediul instituției, începând cu ora 12:00. O noua conferinta din seria „Scriitorul în cetate” a fost sustinuta de criticul si istoricul literar Calin Teutisan, care a prezentat lucrarea cu titlul „Eminescu, umbra si reflectul vizionar”. Uniunea Scriitorilor filiala Cluj a lansat. tot astazi. proiectul „Rondul poetilor”, proiect ce se va desfașura în parteneriat cu Muzeul de Arta din municipiu pe parcursul întregului an .Ziua Culturii Naționale, la Muzeul de Arta ClujMuzeul de Arta din Cluj a prezentat miercuri, 15 ianuarie 2014, un program special de ghidaje intitulat "Figuri ale culturii nationale în expozitia permanenta a muzeului". Ghidajul a debutat la ora 11:00 cu prezentarea unei sculpturii-bust, care îl reprezinta pe Mihai Eminescu, autor Ion Georgescu. Apoi au fost prezentate lucrarile unor mari pictori români ale caror autoportrete sunt expuse în Galeria Nationala a muzeului: Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petrascu și Aurel Pop.Şcoala Populara de Arte ,,Tudor Jarda” a adus un omagiu Poetului NaționalPentru a marca Ziua Culturii Nationale, de la ora 14.00, în holul cladirii Consiliului Judetean Cluj, a avut loc vernisajul expozitiei de pictura ,,Iubesc Clujul”. Lucrarile au apartinut cursantilor Şcolii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” din municipiu. Evenimentul a fost urmat de un moment artistic, în cadrul caruia s-a desfasurat recitaluri de pian, chitara si vioara, respectiv lecturarea de poezii și proza din opera lui Mihai Eminescu.Eminescu omagiat și de Muzeul Etnografic al TransilvanieiZiua Culturii Naționale a fost marcata miercuri, 15 ianuarie 2014, prin arta și creație și la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Publicul clujean a fost invitat sa participe, cu începere de la ora 12.00, la vernisajul expoziției de pictura "Cântec pentru stele și pamânt", care a fost deschisa la Atelierul de Icoane al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, din Piața Ștefan cel Mare, nr.5.Expoziția a prezentat lucrari ale elevilor de la Liceul de Arte Vizuale “Romulus Ladea”, Cluj-Napoca. Acțiunea a fost realizata în cadrul unui amplu proiect european pentru elevi, intitulat "Porți verzi", organizat de Fundația Europeana de Tineret pentru Ungaria, Organizația Sternsinger, Acțiunea globala "Plant For Planet" și partenerii Fundației pentru Africa. Proiectul își propune sa dezvolte activitați culturale, ecologice, economice și sociale, urmarind implicarea în acestea a comunitaților locale. Banii obținuți din vânzarea tablourilor vor fi donați unor organizații caritabile.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 507

Id: 37391

Data: Jan 15, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).