]]>Duminică, 18 ianuarie 2015, în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” din Rovigo s-a organizat o manifestare culturală dedicată marelui poet naţional Mihai Eminescu. Evenimentul face parte din programul omagial „Dor de Eminescu”, iniţiat de către Departamentul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, informează episcopia-italiei.it Momentul a fost apreciat foarte mult atât de către cei mari, care şi-au amintit cu nostalgie de marile poeme ale lui Mihai Eminescu, cât şi de copiii parohiei, care, cu deosebit interes, au recitat strofe şi poezii întregi din opera marelui poet. Câteva melodii pe versuri de Mihai Eminescu şi o mică scenetă pe un fragment din poezia: „Scrisoarea III” au completat serbarea noastră, cu toţii primind la final câte un volum de poezie, proză sau basme de Mihai Eminescu, nutrind în suflete speranţa că ai noştri copii vor ajunge să cunoască şi să îndrăgească opera marelui poet, conservând astfel limba şi cultura neamului românesc. „Cât timp va exista undeva în lume un singur exemplar din poeziile lui Mihai Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată”. (Mircea Eliade)
Download: Click for download attached file: Mihai Eminescu omagiat la Rovigo
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 679
Id: 47827
Data: Jan 21, 2015
Imagine:
]]>În Duminica a XXIX-a după Rusalii, Preasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Urziceni, informează sf-esc.ro Sub protia .....
Data: Jan 21, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent duminică în mijlocul obştii monahale de la Polovragi, străveche vatră călugărească din .....
Data: Jan 21, 2015
]]>Ierarhul mehedinţenilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi-a început agenda vizitelor pastorale în cuprinsul eparhiei, în acest nou .....
Data: Jan 21, 2015
]]>Marţi, 20 ianuarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a primit vizita unei delegaţii formată din reprezentanţii comunităţii .....
Data: Jan 21, 2015
]]>Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Monseniorului dr. Albert Rauch, miercuri, 21 ianuarie 2015. Trecerea la .....
Data: Jan 21, 2015
]]>În perioada 19-26 ianuarie 2015, se desfăşoară la Timişoara manifestările consacrate Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină. Evenimentul, deja tradiţional, este organizat de .....
Data: Jan 21, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina cunostintei - 28 04 2017 - Necesitatea lecturii - Eseist Luigi Bambulea
Lumina cunostintei - 09 09 2016 - Maestru si Discipol - Eseist Luigi Bambulea
Lumina cunostintei - 29 09 2017 - Bunatatea uneste oamenii - Scriitoarea Ana Barton (2)
Lumina cunostintei - 24 11 2017 - Targul Gaudeamus - Attila Vizauer
Lumina cunostintei - 20 10 2017 - Poezia si poetii inchisorilor comuniste - Christian Craciun
Lumina cunostintei - 05 05 2017 - Nicolae Steinhardt si paradoxurile libertatii - George Ardeleanu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).