Mii de credincioşi au trecut pe la raclele cu sfintele moaşte aşezate în catedrală, participând la sfintele slujbe care au fost oficiate aici de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Pelerinajul moaştelor din Sfântul Munte în ţara noastră a început pe 6 septembrie, la Mediaş, la Cluj-Napoca ajungând luni, 12 septembrie. Raclele cu moaştele celor patru sfinţi au fost întâmpinate la ora 16.30, în curtea Arhiepiscopiei Clujului, de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, de Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul, membri ai Permanenţei eparhiale, preoţi, diaconi şi credincioşi. După ce s-a săvârşit aici o rugăciune, moaştele au fost purtate în procesiune în jurul catedralei, după care au fost aşezate în biserică, unde credincioşii au început să se închine şi unde Preasfinţitul Vasile Someşanul a oficiat Privegherea, alături de părinţii athoniţi şi de slujitorii catedralei. Încă înainte de sosirea moaştelor în oraş, credincioşii au ajuns la catedrală pentru a le întâmpina. Până târziu, mii de oameni au aşteptat la rând pentru a intra în catedrală, iar alte mii au venit marţi, de la primele ore ale dimineţii, continuând să stea la rând pe tot parcursul zilei.
Marţi dimineaţă, slujbele au început la ora 8.00, cu Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, urmat de Ceasurile I, III şi VI, iar la ora 9.30 a început Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Preasfinţitul Vasile Someşanul.
În cuvântul adresat în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Episcop Vasile a mulţumit părinţilor athoniţi pentru aducerea sfintelor moaşte şi la Cluj-Napoca: „Bunul Dumnezeu să le răsplătească pentru osteneala şi jertfa cuvioşiilor lor şi nouă, tuturor, cei prezenţi, cei ce v-aţi închinat în tot acest răstimp la sfintele moaşte, dar şi celor dragi şi cunoscuţi ai noştri, pentru nevoinţa cuvioşilor părinţi şi pentru harul adus de sfintele moaşte. Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să ne ajute să fim vrednici de jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi, prin noi, la fel cum prin sfinţii făcuţi nouă cunoscuţi de Dumnezeu, să putem să sporim pacea şi bucuria în noi, în familiile noastre şi în lumea în care trăim”.
sursa: radiorenasterea.ro
Evenimetul s-a desfăşurat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea şi este deschis publicului larg cu prilejul hramului mănăstirii, după cum a precizat părintele Silviu Dobai.
În cadrul expoziţiei, doamna conf. univ. dr. Angela .....
Data: Sep 14, 2011
"Pe tot parcursul celor două luni, cât a durat cursul, elevii noştri s-au dovedit foarte conştiincioşi şi sârguincioşi, iar rezultatele au fost pe măsura eforturilor lor. Acest curs a fost pentru ei o provocare, o încurajare de a se autodepăşi, .....
Data: Sep 14, 2011
Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Timişoarei, a avut loc la biserica Parohiei Timişoara – Dacia, informează TRINITAS TV. La final, participanţii au fost premiaţi.
sursa: basilica.ro
În fiecare an, pe 14 septembrie, numeroşi credincioşi din ţară vin în pelerinaj la Crucea de pe Muntele Mic, din apropiere de Caransebeş. Anul aceasta, pelerinii au avut prilejul să se închine la moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, aduse de .....
Data: Sep 14, 2011
Astazi a fost zi de sarbatoare si pentru credinciosii de pe malul stang al Tisei. Mii de maramureseni, imbracati in renumitul port traditional, dar și credincioși de dincolo de Tisa, din Ucraina, au participat la hramul celei mai inalte biserici de lemn din Europa, Biserica Manastirii Sapanta .....
Data: Sep 15, 2011
Elevele primei promotii a Seminarului Teologic Liceal Ortodox Monahal de la Manastirea Ratesti s-au reunit astazi, 15 septembrie 2011, la 10 ani de la absolvire, potrivit TRINITAS TV. In paraclisului Seminarului au fost oficiate Sfanta Liturghie si o slujba de Te-Deum la care a participat si .....
Data: Sep 15, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).