Mii de clujeni si-au plans arhipastorul

Cateva mii de pelerini din intreaga Transilvanie au venit ieri, 2 februarie, la Catedrala mitropolitana din Cluj-Napoca pentru a-i aduce un ultim omagiu Inalt Preasfintitului Mitropolit Bartolomeu Anania, trecut la cele vesnice in seara zilei de 31 ianuarie.Sicriul ierarhului trecut la Domnul a fost depus in lacasul de cult din inima orasului Cluj-Napoca, pentru ca oamenii care l-au cunoscut, cei care i-au fost apropiati si cei care i-au fost fii duhovnicesti sa-si ia ramas-bun, sa depuna flori si sa se roage pentru mantuirea sufletului celui care a fost 18 ani Intaistatatorul credinciosilor ortodocsi din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului. In permanenta un preot s-a aflat la capataiul regretatului ierarh pentru a citi necontenit din Psaltire, iar ierarhii si preotii care au sosit de ieri la Cluj-Napoca au oficiat slujbe de Parastas. Autoritatile locale, judetene si centrale au depus coroane de flori si au transmis mesaje de condoleante. Sarbatoarea Intampinarea Domnului de ieri a fost praznuita la Cluj-Napoca intr-o atmosfera sobra, marcata de durerea din sufletele credinciosilor care si-au pierdut arhipastorul. Sfanta Liturghie a fost oficiata la Catedrala mitropolitana de un sobor de preoti si diaconi condus de Preasfintitul Irineu Bistriteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, timp in care credinciosii au venit sa se roage langa sicriul cu trupul neinsufletit al IPS Mitropolit Bartolomeu. Slujbele de pomenire nu au contenit nici dupa Sfanta Liturghie, iar randul de pelerini n-a fost intrerupt pana la sfarsitul zilei.'Pleaca sa-L intalneasca pe Hristos'In cuvantul de invatatura de la Sfanta Liturghie, PS Episcop Irineu Bistriteanul a vorbit despre insemnatatea sarbatorii Intampinarea Domnului, care ne aminteste despre aducerea Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, unde a fost intampinat de Dreptul Simeon si Proorocita Ana, dupa cum ne informeaza 'Ziarul Lumina'.'Dreptul Simeon i-a binecuvantat pe Fecioara Maria si pe Dreptul Iosif si le-a zis: 'Iata, acest Prunc este pus spre ridicarea si caderea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri'. Alaturi de Simeon, era partasa la aceasta mare descoperire si proorocita Ana. Ea petrecea acolo ziua si noaptea, in post si rugaciune, si cu entuziasm le vorbea tuturor care asteptau mantuirea in Ierusalim, despre acest Prunc. Multi n-au inteles bine cuvintele acestor drepti, dumnezeirea Pruncului Iisus Hristos si de aceea Persoana Lui, slujirea Lui, lucrarea Lui au determinat schisme, erezii, apostazii curente teologice, confesiuni si lupte pe plan social, politic si cultural. Disputa a inceput chiar in mijlocul contemporanilor Sai, cand era pe pamant', a spus Parintele Episcop.PS Irineu Bistriteanul si-a exprimat apoi profunda durere de a vedea trupul neinsufletit al IPS Bartolomeu Anania, ierarhul care, la o varsta atat de inaintata, a fost eliberat de trup pentru a merge la Domnul, asemenea Dreptului Simeon. 'Precum dreptul si batranul Simeon l-a intampinat pe Hristos si a cerut sub povara anilor eliberare de legaturile trupului, la fel si venerabilul nostru ierarh, Mitropolitul Bartolomeu, a cerut dezlegare de legaturile trupului, luandu-si altfel drumul spre taramul vesniciei. De aici, sufletul sau parca ne vorbeste impreuna cu Sf. Ioan Iacob Hozevitul: 'Drumul meu e pe vecie, fara-ntoarcere la voi. Toti, in schimb, urma-veti mie pana la ziua cea de apoi'. Pleaca acum la Arhiereul Vesnic, pe Care atat de mult L-a iubit, pentru Care atat de mult a suferit si pe care L-a slujit cu devotament pana la ultima suflare. Pleaca sa-L intalneasca pe Hristos, Mirele iubit al sufletului sau', a continuat PS Irineu Bistriteanul.Astazi, dupa Sfanta Liturghie, va avea loc slujba inmormantarii, care va fi oficiata incepand cu ora 12:00, de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si soborul de ierarhi, preoti si diaconi. Sicriul cu trupul neinsufletit al mitropolitului va fi purtat in procesiune in jurul catedralei, iar apoi va fi inmormantat in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei mitropolitane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 589

Id: 11669

Data: Feb 3, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).