Mii de ieseni au serbat Unirea Principatelor. Presedintele Romaniei a fost prezent la ceremonie

Aproximativ 10.000 de ieşeni au celebrat vineri 161 ani de la Unirea Principatelor. La evenimentele din Piaţa Unirii au participat oficialităţi centrale și locale, ambasadori, oameni de cultură, reprezentanţi ai Bisericii etc.

Anul acesta, printre oficialităţi s-au numărat Preşedinele României, Klaus Iohannis, şi prim-ministrul, Ludovic Orban, informează Doxologia.

Manifestările au debutat cu intonarea imnului de stat urmată de ceremonialul religios oficiat de un sobor de preoti. Apoi au avut loc discursurile invitaților, printre care s-a numărat şi Mitropolitul Teofan al Moldovei.

Ierarhul a vorbit despre unirea celor două provincii într-o singură țară, însă a adus aminte de singura tristeţe care a umbrit evenimentul din 24 ianuarie 1859: „doar o parte a Moldovei s-a unit cu Țara Românească”.

„Moldova de Răsărit și Moldova de Sus erau înstrăinate, precum sunt și acum. Este destinată generația noastră să împlinească, fie și în parte, ceea ce nu s-a desăvârșit atunci? Dumnezeu are cu certitudine planul Său în toate. Și, ceea ce este imposibil sau foarte greu pentru noi, oamenii, este cu putință la Dumnezeu”.

Mitropolitul şi-a încheiat cuvântul cu „un gând de recunoștință față de făuritorii Unirii din 1859 și 1918, cu dor de românii înstrăinați în Răsărit sau în Apus, cu speranță pentru mai bine în interiorul țării”.

„Rugăm pe Dumnezeu să ne inspire, să ne ierte, să ne călăuzească și să ne dăruiască putere întru slujirea oamenilor acestei țări. Amin. Așa să fie!”.

După alocuțiuni au fost depuse coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a avut loc parada militară și tradiționala „Horă a Unirii”.

Tot în Piața Unirii a fost organizat și un spectacol de muzică populară, iar municipalitatea a oferit pentru participanții la evenimente ceai, vin fiert și plăcinte moldovenești.

Parastas pentru înfăptuitorii Unirii Principatelor Române

Din Piața Unirii s-a mers la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, unde Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat slujba Parastasului pentru făuritorii Unirii Principatelor Române.

Și la acest moment au participat șeful statului Klaus Iohanis și premierul Ludovic Orban, care au depus coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

„Ne-am rugat pentru o clipă ca Dumnezeu să odihnească în pace sufletul robului său, Alexandru Ioan Voievod. De acolo, din veșnicia Împărăției lui Dumnezeu, sufletul marelui voievod se bucură, văzând că o lumânare este aprinsă, o floare este așezată pe mormântul său și din partea președintelui țării pe care el a creat-o, din partea primului-ministru, din partea dumneavoastră, a tuturor celor de față”.

„Se bucură sufletul voievodului că lupta pe care a avut-o este apreciată după mulți ani, că strădania sa este certificată și dorul său împlinit. În același timp, de acolo, de sus, ne privește și ne roagă să-i păstrăm și să-i întregim moștenirea. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!”.

Foto credit: Doxologia/Tudorel Rusu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 197

Id: 69001

Data: Jan 25, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).