La 28 octombrie s-au împlinit 61 de ani de la trecerea la Domnul a lui Mircea Vulcanescu. Cu acest prilej, elevii din clasele V-VIII ai Şcolii „Anastasia Popescu“ din Bucuresti, la initiativa prof. Mona Şerbanescu, directorul scolii, au adus un omagiu memoriei lui Mircea Vulcanescu, aducând flori la statuia lui, situata pe strada Popa Soare, aproape de casa unde a locuit, informeaza "Ziarul Lumina". Invitata de onoare la acest eveniment a fost Mariuca Vulcanescu, fiica filosofului. Ea a împartasit celor prezenti din amintirile despre tatal sau. Unul dintre momentele speciale pe care le-a mentionat a fost cel de la una dintre vizitele facute de familie în timpul procesului. Tatal deja slabise foarte mult din cauza conditiilor grele din închisoare, dar le-a cântat atunci „Iubite-voi, Doamne!“, gest care s-a întiparit adânc în memoria lor. „Acest demers s-a dorit a fi un prilej pentru elevi de a vorbi despre viata lui Mircea Vulcanescu, despre realizarile lui, dar mai ales despre felul în care s-a jertfit pentru aproapele sau. Scopul evenimentului a fost problematizarea copiilor cu privire la atitudinea crestineasca avuta de acest martir român si îmbogatirea lor sufleteasca prin amintirea experientei lui. Traim o perioada în care modelele benefice pentru educatia copiilor nostri sunt din ce în ce mai rare. Cu toate acestea, stim ca exemplul personal exercita cea mai profunda influenta asupra caracterului celor mici. De aceea, este o adevarata datorie a parintilor si a cadrelor didactice din scoli de a descoperi si a prezenta copiilor exemple de viata jertfita aproapelui. Aceste exemple se gasesc de cele mai multe ori în vietile sfintilor, dar sunt si exemple recente, din vietile celor sacrificati în închisorile comuniste. Un adevarat model pentru copii, dar si pentru noi toti, mai ales prin suferinta sa jertfelnica din închisoare, este, chiar dupa moarte, Mircea Vulcanescu“, a declarat prof. Mona Şerbanescu.O pilda graitoare despre ce înseamna sa fii crestinMircea Vulcanescu s-a nascut la 3 martie 1904, la Bucuresti. El a fost o adevarata personalitate în perioada antecomunista: economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog si profesor de etica, primind functii administrative importante în conducerea tarii. Probabil tocmai din cauza valorii sale, el a devenit victima a represiunii comuniste din România. Dupa sase ani de aspra detentie, Mircea Vulcanescu a murit la închisoarea din Aiud, la 28 octombrie 1952, având vârsta de 48 de ani. Boala la plamâni, care i-a cauzat decesul, începuse cu un an înainte în închisoarea de la Jilava. El s-a oferit sa sustina viata unui alt detinut, întinzându-se pe cimentul rece si umed din celula si protejând pe tânarul care nu se mai putea tine pe picioare. Atât prin gestul sau, cât si prin îndemnul lasat înainte de moarte: „Sa nu ne razbunati!“, Mircea Vulcanescu este o pilda graitoare despre ce înseamna sa fii crestin.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 686
Id: 35091
Data: Oct 31, 2013
Imagine:

Data: Oct 31, 2013

Data: Oct 31, 2013

Data: Oct 31, 2013

Data: Oct 31, 2013

CUVÂNT TEOLOGIC al parintelui Dumitru Staniloae:
Duminica a douazeci si doua dupa Rusalii (Bogatul nemilostiv) (Luca 16, 19-31)În crestinism exista doua conceptii .....Data: Oct 31, 2013

Data: Oct 31, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).