Elevii Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza“ Iaşi au derulat ieri o acţiune filantropică pentru familiile nevoiaşe din parohiile „Sfânta Treime“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din cartierul ieşean Canta. Înainte de a oferi darurile, cele două grupe de elevi au mers în Biserica „Sfânta Treime“ şi în Paraclisul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, unde au ascultat un cuvânt de învăţătură referitor la importanţa milosteniei şi a iubirii faţă de aproapele. Campania derulată ieri a fost coordonată de prof. Fulvia Horobeţ şi de prof. Adrian Chiorescu, de la Şcoala „Elena Cuza“. Acţiunea face parte din proiectul educaţional de voluntariat comunitar „Îngeri în primăvară“, care a debutat în anul 2003.
Tinerii de la Colegiul „Gheorghe Asachi, implicaţi în voluntariat
La Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a avut loc ieri ultima activitate din cadrul proiectului „Mesaj către Europa“. Prof. de religie Mariana Mujdei a prezentat elevilor principalele instituţii ale Uniunii Europene, amintindu-se de activităţile din cadrul Parlamentului European şi Consiliului European. Proiectul „Mesaj către Europa“ a debutat în luna septembrie 2012 şi face parte din cadrul programului „Europa, casa noastră“ „Au fost organizate mai multe activităţi caritabile, domeniul de activitate pentru acest program fiind voluntariatul. Copiii nevoiaşi din parohia „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi au primit îmbrăcăminte, iar şcolarilor din Centrul de Plasament Voineşti, judeţul Iaşi, li s-au oferit rechizite şi alimente. O altă activitate a constat în confecţionarea de steaguri şi însemne ale Uniunii Europene de către elevii de la profilul arhitectură. Dorim ca deviza Uniunii Europene, „Unitate în diversitate“, să fie un mod de viaţă şi solidaritate faţă de cei din jur“, a spus prof. Mariana Mujdei. În această perioadă, elevii şi profesorii de la Colegiul „Gheorghe Asachi“ sunt implicaţi într-o campanie a Organizaţiei „Salvaţi copiii“, intitulată „Bun venit pe lume“. Din fondurile care vor fi strânse în urma acestei campanii vor fi cumpărate incubatoare pentru copiii care se nasc prematur la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 727
Id: 26337
Data: Nov 29, 2012
Imagine:

Data: Nov 29, 2012

Data: Nov 29, 2012

Data: Nov 29, 2012

Data: Nov 29, 2012

Data: Nov 29, 2012

Data: Nov 29, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).