Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a transmis în ajunul sărbătorii Sfinților Împărați un mesaj în care subliniază misiunea de eliberator a Sfântului Constantin.
El spune că prin Sf. Constantin am primit „libertatea întru Dumnezeu” – „o libertate spirituală care era ascunsă, era ţinută captivă într-o lume a orgoliului şi nebuniei împăratului de a se crede pe sine zeu şi dătător al libertăţii”. Astfel, când ordinea lucrurilor era inversată, mâinile Împăratului Constantin s-au făcut mâinile lui Hristos.
„Sfântul Constantin şi-a înţeles chemarea şi a primit-o. Putea oare Constantin să nu o înţeleagă? Sau putea el să o refuze? Putea el să nu vadă semnele timpului şi unde se află mântuirea? Probabil că fiecare trebuie să răspundem la aceste întrebări căci ne privesc pe toţi. Căci nu sunt retorice, ci se referă la răspunsurile noastre înaintea propriei conştiinţei şi a lui Dumnezeu”.
Mesajul integral:
Libertatea întru Dumnezeu. Cuvântul IPS Mitropolit Nicolae la praznicul Sf. Împărați Constantin și Elena
La 21 mai al fiecărui an, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sf. Împăraţi Constantin şi pe mama sa Elena, numiţi „întocmai cu Apostolii” pentru mărturia lor şi lucrarea împlinită în Biserica Mântuitorului.
Cunoaştem istoria convertirii Sfântului Împărat Constantin în urma arătării pe cer a semnului Sf. Cruci. Cunoaştem şi istoria faptelor primului împărat creştin, fapte ale conştiinţei alegerii de sus pentru a împlini o misiune în Biserică. Iar misiunea nu era una simplă şi nici întâmplătoare. Era cea a oferirii libertăţii sociale pentru ca libertatea personală câştigată de Hristos pe Cruce pentru fiecare să se poată împlini.
Libertatea de care vorbim este cea a eliberării omului din păcat şi din moarte. O libertate spirituală care era ascunsă, era ţinută captivă într-o lume a orgoliului şi nebuniei împăratului de a se crede pe sine zeu şi dătător al libertăţii. Împăratul se credea atotputernic până acolo unde anula ceea ce Dumnezeu dăruise omului, libertatea lui. Dumnezeu însuşi îşi respectă darul, libertatea oferită omului creat după chipul Său, dar nu împăratul. Prin aceasta împăratul se aşeza deasupra lui Dumnezeu, ceea ce spune psalmistul că nebunie este. Cel ce se aşează pe sine într-o astfel de poziţie nu poate rezista. Căci ordinea lucrurilor este inversată, ceea ce Dumnezeu a rânduit este schimbat de om şi devine rânduială împotriva firii.
Pentru a reveni la aşezarea lui Dumnezeu, la ordinea Lui, a fost chemat Împăratul Constantin să-l elibereze pe om. Să poată omul să primească vestea mântuirii, a împăcării cu Dumnezeu, a slobozirii din păcat şi din moarte. Să poată omul să primeacă vestea Învierii. Lumina ei nu putea fi ţinută sub obroc. Cât de puternic s-ar fi crezut împăratul cel pământesc, nu putea ascunde ceea ce nici puterile iadului nu au putut, Învierea Domnului. Şi a fost biruit prin mâinile lui Constantin, care s-au făcut mâini ale lui Hristos cel Înviat care să-i tragă din robie nu numai pe strămoşi, cum vedem în icoana Învierii, ci şi pe contemporanii robiţi de împărat.
Sfântul Constantin şi-a înţeles chemarea şi a primit-o. Putea oare Constantin să nu o înţeleagă? Sau putea el să o refuze? Putea el să nu vadă semnele timpului şi unde se află mântuirea? Probabil că fiecare trebuie să răspundem la aceste întrebări căci ne privesc pe toţi. Căci nu sunt retorice, ci se referă la răspunsurile noastre înaintea propriei conştiinţe şi a lui Dumnezeu.
Îi putem cinsti pe Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi prin aceste răspunsuri, căci ele izvorăsc din exemplul vieţii şi înţelegerii misiunii lor!
† Mitropolit Nicolae
Foto credit: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 310
Id: 70225
Data: May 20, 2020
Imagine:
1. Viața creștină înseamnă fericire chiar și în necazuri.
2. Ne trăim viața cu multe frământări și cu multe dureri, datorită păcatelor noastre și purtării de grijă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cheamă la el și prin necazuri și prin dureri, pentru că așa putem să ne înțelepțim, .....
Data: May 20, 2020
Iubitorii de folclor pot accesa, în mod gratuit, zeci de înregistrări audio cu instrumentişti şi formaţii instrumentale, interpreţi vocali şi horitori autentici, dar şi cu grupuri din satele clujene. Materialele sunt disponibile online prin efortul Centrului Județean pentru .....
Data: May 20, 2020
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe Arhiepiscopiei îndoliate a Sucevei și Rădăuților, miercuri, 20 mai 2020, în contextul plecării la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen:
Membrilor Consiliului Eparhial şi ai Adunării .....
Data: May 20, 2020
Ierarhii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au transmis un mesaj la trecerea în veşnicie a Arhiepiscopului Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor.
„Venerabilul ierarh, binecuvântat de Dumnezeu să treacă de granița a 90 de ani de viață, lasă un gol imens în sufletele .....
Data: May 20, 2020
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunţat că Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen va fi înmormântat la Sihăstria Putnei din Suceava.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a
Data: May 20, 2020
Arhiepiscopia Argeșului a dăruit Spitalului din Mioveni 150 de teste rapide pentru detectarea virusului COVID-19.
Testele au fost oferite conducerii instituţiei medicale, marţi, 19 mai, de pr. Diaconescu Andrei, reprezentantul Arhiepiscopiei.
Eparhia a mai .....
Data: May 20, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PF Daniel - Duminica tuturor Sfintilor 22.06.2003
PF Daniel - Duminica a 26-a dupa Rusalii - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina - 17-11-2013
PF Daniel - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 22-05-2016
PF Daniel - Sf. Treime 16.06.2003
PF Daniel - Duminica a 19-a dupa Rusalii - Predica de pe munte - iubirea vrajmasilor - 05-10-2014
PF Daniel - Nasterea Maicii Domnului 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).