„În aceste zile de încercare avem mare nevoie unii de alții și cu toții laolaltă avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu”, transmite Mitropolitul Andrei clerului și credincioșilor, îndemnându-i să pună în practică cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea.
La fel ca Sfântul Apostol Pavel, Părintele Mitropolit reamintește că răbdarea și suferința sporesc virtuțile creștine și ne sfătuiește să nu ne lăsăm copleșiți de întristarea în fața încercărilor.
„Îndemnul nostru este să fiți curajoși…, căci Sfântul Ioan Casian spune: «Precum molia roade haina și cariul lemnul, așa întristarea întunecă sufletul omului»”.
În partea a doua a mesajului său, Înaltpreasfințitul Andrei precizează regulile după care vor funcționa bisericile, mănăstirile și parohiile din cuprinsul mitropoliei:
- preoții vor respecta noile recomandări transmise de Cancelaria Sfântului Sinod;
- programul de lucru la Centrul eparhial și protopopiate va rămâne același (între orele 9 și 15);
- slujbele religioase vor fi săvârșite în biserici, cu ușile închise, de către preot și cântăreț, după prorgamul obișnuit al Postului Mare: Liturghia Darurilor înainte sfințite în zilele săptămânii, Pavecernița seara, liturghie cu pomenirea morților sâmbăta, iar duminica Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Vecernia;
- în restul zilei, pentru a evita eventualele îmbolnăviri, Bisericile vor rămâne închise;
- slujbele de la Catedrala Patriarhală din București pot fi urmărite la Radio Trinitas și Trinitas TV, iar cele de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu pot fi urmărite live la Radio Renașterea și pe pagina de Facebook Radio Renașterea;
- persoanele bolnave sau în vârstă vor fi spovedite și împărtășite la domiciliu, respectând noile recomandări ale Cancelariei Sf. Sinod;
- preoții vor ține legătura cu credincioșii prin telefon și rețele sociale;
- preoții și protopopii, împreună cu membrii comitetelor parohiale, vor sprijini cu hrană caldă sau pachete cu alimente persoanele din parohia lor aflate în autoizolare;
- Centrul eparhial va întocmi adeverințele de deplasare pentru membrii permanenței, protopopi și angajații direcți, iar protopopiatele pentru preoții parohi și stareți;
- preoții parohi vor întocmi adeverințele de deplasare pentru preoții slujitori, cântăreții bisericești și îngrijitorii bisericilor.
Prevederile de mai sus sunt supuse schimbării în funcție de recomandările autorităților și de evoluția epidemiei la nivelul țării, se mai menționează în mesajul Părintelui Mitropolit.
Foto credit: Mitropolia Clujului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 268
Id: 69597
Data: Mar 24, 2020
Imagine:
Preoţii din Protoieria Ortodoxă Năsăud au donat spitalului „George Trifon” din municipiu suma de 15.000 lei pentru lupta împotriva coronavirusului.
Referitor la sprijinul financiar oferit săptămâna aceasta, .....
Data: Mar 24, 2020
Cu ocazia aniversării bicentenarului nașterii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Romfilatelia a introdus în circulație vineri emisiunea de mărci poștale intitulată .....
Data: Mar 24, 2020
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a donat luni, 23 martie 2020, echipamente şi produse medicale în valoare totală de 50.000 de lei Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti.
Prin Sectorul Social, .....
Data: Mar 24, 2020
În ziua sărbătorii Buna Vestire, miercuri, 25 martie 2020, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, .....
Data: Mar 24, 2020
În seara zilei de duminică, după Slujba Vecerniei oficiată la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, Părintele Necula i-a
Data: Mar 24, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).