]]>Parohia Timișoara Iosefin, în colaborare cu Societatea Femeilor Creştin Ortodoxe din Timişoara, a organizat joi seara, (01 octombrie 2015) după oficierea Slujbei Vecerniei, o manifestare spiritual-culturală dedicată zilei vârstnicului, la care au participat sute de credincioși de pe raza parohiei şi din oraşul de pe Bega. Evenimentul s-a bucurat de prezența Înaltpresfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a susținut o conferință având ca temă persoanele vârstnice și modul de raportare a acestora la familie, la societate și la Dumnezeu. „În cuvântul adresat credincioșilor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a numit persoanele vârstnice «flori ale veșniciei», adică acei oameni care ne învață din experiența lor de viață, care ne iubesc și ne duc la Hristos. Aceștia sunt, în primul rând, părinții nostri, care atunci când am fost copii ne-au hrănit cu pâine, iar acum, în pragul senectuții sau în «primăvara veșniciei», cum se exprima Părintele Mitropolit, ne vorbesc din înțelepciunea dăruită de Dumnezeu. Mai mult, bătrânii sunt «scripturi întrupate», sunt dascăli ai istoriei și totodată, primii care au sădit în noi credința în Preasfânta Treime. Realitatea arată că locul vârsticului în societate este unul marginal, societatea de consum secularizată nemaipunând accentul pe valorile spirituale, pe care cei bătrâni le pot oferi și de aceea, nu de puține ori, aceștia cad pradă deznădejdii, care este «păcatul despărțirii de Dumnezeu». Nouă credincioșilor ne revine datoria de a cinsti și de a reda bătrânilor locul cuvenit, atât în parohie, cât și în societate, de a-I prețui, și de a-I iubi, pentru că ne-au dat viață și poartă în ei darul lui Dumnezeu, viața”, după cum a precizat diac. Marius Mircia. La finalul serii de rugăciune, au fost acordate peste 200 de pachete cu dulciuri din partea organizatorilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 505
Id: 56617
Data: Oct 3, 2015
Imagine:
]]>Cu privire la materialul de presă difuzat ca știre de către postul de televiziune Antena 1 în cadrul emisiunii Observator din data de 1 octombrie 2015, orele 19.00, în care se .....
Data: Oct 3, 2015
]]>În perioada 30 septembrie – 4 octombrie, Preasfințitul Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja – Nikšić, din Mitropolia Muntenegrului, Patriarhia Serbiei, la invitaţia Preasfinţitului .....
Data: Oct 3, 2015
]]>Sărbătoarea Sfinților Mucenici Ciprian și Iustina (02 octombrie 2015) a fost și în acest an un prilej de rugăciune și comuniune frățească pentru comunitatea Bisericii Zlătari ocrotită .....
Data: Oct 3, 2015
]]>Catedrala ortodoxă Naşterea Domnului din Suceava va fi sfinţită duminică, 4 octombrie 2015. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate de către un sobor de ierarhi, membri .....
Data: Oct 3, 2015
]]>Aproximativ 300 de oameni din localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, au beneficiat sâmbătă, 03 octombrie 2015, de servicii medicale gratuite. Acţiunea a avut loc în cadrul Campaniei .....
Data: Oct 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Anitulesei - vamesul si fariseul 1
Pr Gheorghe Anitulesei - Intrarea Maicii Domnului in Biserica 1
Pr Gheorghe Anitulesei - vindecarea garbovei in sabat
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii 1
Pr Gheorghe Anitulesei - cu pr Antim despre Arsenie Boca
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).